Se înființează cabinetele medicale mobile

0

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor şi unităţilor medicale mobile, unităţi care să contribuie la creşterea accesului populaţiei adulte şi copiilor din zonele defavorizate la servicii medicale de specialitate.

Potrivit actului, cabinetul mobil trebuie să aibă un spaţiu minim de 7 mp, iar unitatea medicală mobilă trebuie să aibă un spaţiu minim de 13 mp, care să fie prevăzut cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, informează Agerpres.

Totodată, amplasarea acestuia se va face în zone accesibile populaţiei, pe terenuri neinundabile, ferite de surpări.

„Cabinetul sau unitatea medicală mobilă va avea în componenţa minimă: sală tratament, minim 6 mp, spaţiu de depozitare 1 mp, compartiment destinat recoltării de probe, după caz, aparatură pentru sterilizarea instrumentarului, după caz, instrumentar, chiuvetă dotată cu apă curentă rece şi caldă, în scopul asigurării lanţului de frig, va fi dotat cu geantă izotermă dotată cu termometru pentru transportul vaccinurilor şi cel puţin o ladă frigorifică dotată cu termometru pentru transportul probelor biologice, în cazul în care au loc prelevări de fluide biologice şi acestea nu sunt transportate de unităţi autorizate în acest sens”, prevede documentul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.