”Ana, mon amour”, la Festivalul din Roma

0

Pelicula ”Ana, mon amour”, de Călin Netzer, va fi proiectat la Festivalul de Film Francofon din Roma, ce se desfăşoară între 12 şi 21 martie, informează un comunicat al Ambasadei României în Italia transmis vineri Agerpres.

„Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu. Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva, informeaza Agerpres.

Regizorul şi scenaristul român Călin Peter Netzer este deja cunoscut publicului internaţional datorită filmului său „Poziţia copilului”, care a fost distins cu premiul Ursul de Aur la Berlinala din 2013.

Proiecţia peliculei „Ana, mon amour” va avea loc pe 16 martie la sediul Institutului Francez din Roma, în prezenţa actorului Mircea Postelnicu şi a scenaristului Cezar Paul-Bădescu. Proiecţia va fi în limba română, cu subtitrări în italiană. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, arată sursa citată.

A IX-a ediţie a Festivalului FrancoFilm reuneşte, în perioada 12 – 21 martie, cinematografia de pe patru continente, prin 16 filme de lungmetraj participante la competiţie, 20 de proiecţii şi 5 întâlniri cu regizori şi actori.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.