Tăriceanu exclude varianta suspendării lui Iohannis

0

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că nu crede că o suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis trebuie avută în vedere în cazul în care acesta nu o revocă pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Să ştiţi că această posibilitate (de suspendare a preşedintelui – n.r.) teoretic există oricând, dar ea trebuie să se sprijine pe ceva concret. Dacă preşedintele României, şi nu vreau să anticipez, nu ştiu ce va face, dar hai să presupunem că va respinge acest lucru (revocarea şefei DNA – n.r.), nu ştiu dacă e nevoie de o astfel de măsură. Eu nu cred că trebuie atunci avută în vedere suspendarea preşedintelui”, a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte înregistrările din sediul DNA Ploieşti care au apărut în spaţiul public, liderul ALDE a afirmat că probabil în acest mod se lucra în Procuratură, în anii 1950.

„Ceea ce am văzut în legătură cu aceste înregistrări depăşeşte cu mult cele mai negre vise pe care le puteam avea în legătură cu ceea ce se întâmplă în procuratura de astăzi. Probabil că în anii ’50 aşa se lucra în procuratură şi cred că este un blestem pe România ca după 1990 procurorii din sistemul comunist să ajungă să aibă roluri importante din nou în procuratura liberă şi democratică, începând cu doamna Macovei, procuror comunist, după aceea continuând cu taica Lazăr, după asta mergând cu doamna Kovesi, care are şi ea o ascendenţă demnă de toată lauda. Probabil că anumite influenţe vedem bine că s-au transmis”, a mai spus Tăriceanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.