Becali îl desființează pe Dan Petrescu

0

Gigi Becali a izbucnit la finalul meciului FCSB – Viitorul, scor 2-1, când a luat în vizor pe toată lumea, de la jucătorii săi şi ai celor de la Viitorul, până la Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj.

Gigi Becali a afirmat că există șanse ca Dan Petrescu să ajungă în viitor pe banca lui FCSB, apoi l-a atacat violent pe antrenorul celor de la CFR Cluj.

„Dan Petrescu e posibil să ajungă antrenorul Stelei. Dar când va ajunge îi pun clauză în contract: la prima înjurătură la adresa unui jucător de-al meu, îl dau afară! Nu e normal să jignească oamenii în halul ăsta. Sau dacă înjură arbitrii de morți cum o face el. El nu-i înjură pe ăia care ar putea să-l bată”, a declarat Gigi Becali.

„El înjură pe toată lumea de familie pe acolo! Când nu primește penalty la mișto, zice că a venit în România pentru că el e mare: Eu sunt Dan Petrescu, bă, eu vă înjur de morți și de familie și trebuie să acceptați!. El înjura de morți și de familie, dar pe el să nu-l elimine, că el e Dan Petrescu! Așa cum îi injură pe jucători, să-i înjure și pe arbitri, că sunt ai lui. Ia pleacă, bă, Dan Petrescu din România, dacă nu îți convine! Înjuri tu pe toată lumea! Nu s-a mai pomenit un om atât de obraznic”, a mai spus Gigi Becali.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.