Un Congres prea mic pentru un lider atât de mare

0

Liviu Dragnea a făcut o veritabilă demonstrație de forță la Congresul Extraordinar al PSD de la Sala Palatului. A vrut să arate, și a reușit din plin asta, că este liderul suprem al pesediștilor, că partidul îl ascultă orbește, că este cel mai puternic om politic din România. Liviu Dragnea nici măcar nu se mai obosește să mimeze democrația în partid, toleranța față de mass-media care nu îi ridică osanale! Dragnea ar fi punctat la capitolul imagine dacă, spre exemplu, ar fi permis Realității TV să participle la lucrările Congresului și dacă, de asemenea, ar fi acceptat ca dizidenții Andronescu, Ștefănescu, Bănocioiu și Rădulescu să ia cuvântul la Congres! Nu a vrut să accepte aceste lucruri, doar pentru a arăta că el este jupânul, că el poate face tot ce vrea în acest partid! Cu toate acestea, bătăiosul jurnalist Rareș Bogdan, împreună cu colegii săi de la Realitatea, au reușit să capteze atenția milioanelor de români, trecând, într-un plan secundar, marea reuniune a PSD! Fără Realitatea TV, orice încercare de a primi o informație corectă ar fi mult, mult mai grea!

Modul în care Dragnea conduce PSD ar trebui să tragă un serios semnal de alarmă în direcția tuturor liderilor partidului, centrali, județeni, locali, care ar trebui să înțeleagă că direcția în care Dragnea duce PSD și, implicit, România este total greșită! Teama, teama cronică, față de liderul suprem, dublată de lașitatea multor pesediști care nu au curajul să adopte o poziție tranșantă față de abuzurile lui Dragnea, a paralizat, practic, un partid care nu mai are nimic în comun cu social-democrația, cu respectul față de lege și față de cetățean!

Dragnea și-a completat echipa de conducere cu lideri obedienți care nu vor ieși din cuvântul său! Paradoxal, Ștefănescu, Andronescu, Bănicioiu, Rădulescu și mulți, mulți alți nemulțumiți din partid preferă, în continuare, să tacă, să mimeze faptul că unitatea partidului primează! Ei nu înțeleg că accesul lor spre noi mandate de parlamentari este imposibil, cât timp se află în dizgrația lui Dragnea!

Niciun președinte PSD, nici măcar Iliescu sau Năstase, nu a reușit să impună atâta teama în interiorul PSD. Modul în care Dragnea și-a întărit poziția nu surprinde pe nimeni, cât timp lașitatea este cuvântul de ordine în interiorul unui partid care se îndreaptă spre un dezastru electoral!

Programul de guvernare, mult-clamat de Dragnea și de pesediști, în perioada campaniei electorale, a fost abandonat în modul cel mai brutal. Zeci de promisiuni “garantate” de Dragnea au fost uitate sau amânate la calendele grecești! Manipularea a atins cote alarmante, diversiunile, lupta inventată cu așa-zisul stat paralel capăta accente comice, cât timp investițiile, infrastructura, îndatorarea excesivă a României, depolitizarea instituțiilor statului au rămas promisiuni uitate în discursuri care gem de demagogie pesedistă!

Nu a existat niciodată, în cei 28 de ani de așa-zisă democrație postdecembristă, atâta miciună, ură, degringoladă și înfruntare între români! Unde ne îndreptăm? Mai interesează, oare, pe cineva de la vârful politicii că România se afundă în mocirla decredibilizării?

Iohannis nu pare a privi mai departe de a obține un nou mandat de președinte. Liberalii nu conving, cât timp partidul este plin de lideri compromiși care se complac într-un etern blat cu PSD, la nivel local și nu numai! USR rămâne un ONG care orbecăie neconvingător prin Parlament și care nu a răspuns, nici pe departe, uriașelor așteptări ale românilor care l-au privit ca pe o alternativă viabilă! Despre PMP-ul lui Băsescu, cel care pare a cânta aceleași serenade pesediste împtriva statului paralel, numai de bine. Nu va mai intra în viitorul Parlament…

Dragnea nu se va opri! Va continua să folosească Parlamentul și Guvernul ca două măciuci care vor lovi sistematic la temelia statului de drept! Mă tem că România se va izola în cadrul UE și va alege să meargă pe drumul bătătorit deja de Ungaria și Polonia!

Dușmanii României vor fi inventați și pe mai departe! Cum rezultatele guvernării vor lipsi, liderii PSD vor trebui să inventeze noi dușmani, noi mize, noi probleme, noi ținte false! Marea drama este însă generată de faptul că alarmant de mulți români cad în plasa minciunilor pesediste! Manipularea, prin televiziunile de casă, își atinge obiectivul mizer! Se anunță clipe grele pentru România…

Un editorial de Iulian Badea

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.