Iohannis cere reexaminarea legii referendumului

0

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

”În opinia noastră, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde dispoziţii ce se impun a fi reanalizate de către Parlament”, se arată în cererea adresată de şeful statului preşedintelui Senatului.

Potrivit preşedintelui, în exercitarea actului de legiferare, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, legiuitorului îi revine obligaţia ca, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii (Decizia nr. 405/2016).

De principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, explică şeful statului.

Conform acestuia, Curtea Constituţională a mai arătat că inconsecvenţe de natură terminologică, omisiuni sau contradicţii cu înseşi textele legii, apte să creeze incertitudine sub aspectul operaţiunilor juridice reglementate, generează o lipsă de coerenţă, claritate şi previzibilitate a normei legale, care este de natură să înfrângă principiul securităţii juridice, sub aspectul componentei sale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.