Maria Grapini va participa la o importantă reuniune la Sofia
Umanista este parte a Grupului de control parlamentar de control al EUROPOL!
În scopul monitorizării activităților Europol, parlamentele naționale ale statelor membre și Parlamentul European au înființat un Grup de control parlamentar mixt specializat (JPSG). Concluzii ale activității acestuia și perspectivele provocărilor actuale vor fi discutate, în cadrul unei reuniuni strategice, la Sofia, în 18 și 19 martie.
Europol este agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, cu scopul principal de a contribui la crearea unei Europe mai sigure, în beneficiul tuturor cetățenilor UE. Cu sediul la Haga, în Țările de Jos, agenția sprijină statele membre în lupta lor împotriva criminalității grave și a actelor de terorism comise la nivel internațional.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, va participa la întâlnirea interparlamentară din capitala Bulgariei, în calitate de membru al Grupului de control parlamentar al Europol.
Reuniunea de la Sofia va fi prezidată de către președintele Comisiei pentru Drepturi Civile, Justiție si Afaceri Interne (LIBE), Claude Moraes, Comisie din care face parte Maria Grapini, în PE.
În cadrul celei de-a doua întâlniri, din 18 și 19 martie, JPSG va continua să-și îndeplinească funcțiile în ceea ce privește supravegherea politică a Europol, prin discuții cu reprezentanții conducerii agenției și cu cei ai Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
Agenda întâlnirii de la Sofia cuprinde cooperarea cu țările balcanice, securitatea cibernetică și lupta împotriva terorismului și a crimei organizate. Mai mult, reuniunea va oferi ocazia de a continua discuțiile privind Regulamentul de procedură al Grupului de control parlamentar mixt specializat, JPSG.