Ivașcu, întâlnire cu președintele Institutului Francez Paris

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, s-a întâlnit cu preşedintele Institutului Francez Paris, Pierre Buhler, prilej cu care a afirmat că şi-ar dori ca partea franceză să ofere României expertiză în elaborarea Codului patrimoniului.

„Suntem într-un an extrem de important pentru România, Anul Centenarului Marii Uniri. În afară de şansa de a promova Sezonul România – Franţa împreună, mi-aş dori să continuăm colaborarea noastră la nivelul specialiştilor şi să primim expertiza lor în elaborarea Codului patrimoniului, ţara dumneavoastră fiind un exemplu în acest sens”, a declarat ministrul George Ivaşcu, potrivit unui comunicat postat sâmbătă pe site-ul MCIN.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a avut vineri o întâlnire cu preşedintele Institutului Francez Paris, Pierre Buhler, cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, şi cu Francois Laurent, director al Direcţiei de Afaceri Europene şi Internaţionale din Ministerul Culturii din Franţa.

Pierre Buhler a afirmat că mesajul primit de la Administraţia Prezidenţială din România a fost că Sezonul România – Franţa este foarte important pentru preşedinţii Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron.

„Acest important moment va pune în lumină permanentă legăturile dintre cele două ţări şi ne va permite să punem bazele unui destin european comun. Prin evenimentele alese ne-am orientat către tineret, dorindu-ne să le arătăm o Românie modernă şi creativă. Împreună cu doamna ambasador vreau să vă mulţumesc pentru implicarea în proiect”, a spus Buhler, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, Sezonul România – Franţa, care se desfăşoară în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE, creează un context extrem de favorabil elaborării unor proiecte comune pentru a consolida integrarea europeană prin cultură.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.