Meleșcanu începe evaluarea ambasadorilor

0

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, ca a primit scrisoarea premierului Viorica Dăncilă privind începerea evaluării amdasadorilor, afirmând că toate misiunile diplomatice vor fi evaluate, la fel şi George Maior şi că evaluarea vizează sarcinile care revin fiecărei ambasade, scrie Mediafax.

„Nu există nicio listă de ambasadori, nici primul, nici al doilea, este vorba de o cerere pentru evaluarea activităţii ambasadelor şi asta înseamnă implicit şi a şefilor de misiuni care răspund de activitatea diplomatică în exterior. E o chestiune care la noi se face anual, fiecare ambasada la sfârşitul anului transmite un raport de activitate în decursul lunii ianuarie şi pe această bază cererea doamnei prim-ministru a fost de a face o evaluare foarte clară a modului în care s-au desfăşurat activităţile în oficiile diplomatice, urmând ca după aceea să se ajungă la anumite concluzii”, declarat Teodor Meleşcanu, într-o intervenţie la Antena 3.

Întrebat dacă dezvăluirile privind implicarea SRI în formarea guvernelor şi în dosarele din justiţie ar justifica retragerea lui George Maior, Meleşcanu a afirmat că evaluarea nu poate viza decât activitatea diplomatica acestuia.

„Din punctul meu de vedere singur lucru pe care pot să îl fac este să evaluez activitatea în postura de şef de misiune a oricărei persoane şi nu aspecte care au vizat activitatea sa anterioară. Evaluarea se face strict pe nivelul modului în care se îndeplinesc sarcinile care revin fiecărei ambasade”, a răspuns Meleşcanu.

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că nu a văzut ultima evaluare a ambasadorului George Maior.

„Nu, nu am văzut această evaluare. Noi acum evaluăm anul 2017. Nu pot să vă spun evaluările precedente fiindcă nu îmi începusem mandatul. Dar acum facem această evaluare pe absolut toate oficiile diplomatice ale României”, a spus Meleşcanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.