Dragnea respinge acuzațiile lui Ponta

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni că nu a ştiut de vreun flagrant care urma să i se organizeze la Ministerul Dezvoltării, aşa cum a afirmat Victor Ponta, dar că preferă să îl lase pe fostul premier să vorbească, deoarece „aşa se mai ridică cortina”.

„Nu am fost să vorbesc cu doamna Kovesi. Nu am fost cu Victor Ponta şi Maior să vorbesc cu doamna Kovesi. Nu vreau să comentez foarte multe din afirmaţiile acestui domn, că îmi doresc să vorbească cât mai multe lucruri şi uite aşa se mai ridică din cortină. În 2012-2013 nu prea era doamna Kovesi la DNA, din ce îmi aduc aminte, în lumea reală Valentin Peda nu avea niciun document, în afară de cele cu strategia Dunării”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Întrebat dacă ştia că urmează să i se organizeze un flagrant, Dragnea a spus: „Din câte ştiu eu, ca inginer, se organizează un flagrant fără ca cel vizat să ştie. Dar aflu că cineva ştia…”

Victor Ponta a susţinut, vineri, că, împreună cu Liviu Dragnea, a mers la sediul SRI, după ce acesta a aflat că i se pregăteşte un flagrant.

„În acel dosar în care Vali Preda a luat şase ani şi ofiţerul de la DNA opt ani, documentele de la DNA erau pentru Liviu Dragnea. Trebuiau să îi facă flagrant în birou la MDRAP. Nu au fost de faţă când s-a anulat flagratul ca să spun aşa. Că a venit cu mine şi ne-am dus direct la K2. Băi, vreţi să îi faceţi flagrant lui Liviu? Erau pentru el, logic, dosarele fotografiate de la TelDrum. Credeţi că bietul Vali Preda, care a dus nişte documente de la TelDrum, de la DNA, la Ministerul Dezvoltării, unde era ministru Dragnea, le-a dus pentru el?”, a spus Ponta, pentru site-ul stiripesurse.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.