Rachetele Coreei de Nord pot atinge Europa

0

Rachetele Coreei de Nord pot fi încărcate cu focoase nucleare şi au capacitatea de a atinge Europa, se arată într-un raport prezentat în Budestag de către Ole Diehl, director adjunct al Serviciul german de Informaţii Externe (BND), relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Rachetele Coreei de Nord au capacitatea să atingă Europa. Potrivit publicaţiei germane Bild am Sonntag, Diehl le-a transmis parlamentarilor germani că are certitudinea că estimarea făcută de BND este corectă.

De asemenea, directorul adjunct al BND a precizat că discuţiile dintre Phenian şi Seul reprezintă un semn pozitiv pentru rezolvarea crizei din Peninsula Coreea.

Un oficial de rang înalt al Coreei de Nord efectuează o vizită în Finlanda, unde ar urma să se întâlnească cu foşti oficiali americani şi sud-coreeni, relatează agenţia Yonhap, în contextul organizării unei întâlniri între Donald Trump şi Kim Jong-un.

Coreea de Nord îşi continuă programele nucleare şi balistice sfidând sancţiunile Consiliului de Securitate al ONU şi nu a făcut un secret din planurile sale de a dezvolta o rachetă capabilă să lovească teritoriul continental al Statelor Unite.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.