Scandal între Florin Iordache și Șerban Nicolae

0

Florin Iordache, preşedintele Comisiei privind legile Justiţiei, i-a reproşat, în cadrul şedinţei de luni, senatorului PSD Şerban Nicolae, că a depus amendamente la legile Justiţiei noaptea, la ora 23:00, precizând că acesta le-a dat „teme”.

„Observ că mai sunt colegi ca domnul Şerban Nicolae care au propus amendamente, eu înţeleg că se regăsesc pe un tabel, dar ideea era să avem şi noi tabelul”, a susţinut deputatul USR, Stelian Ion, în şedinţa comisiei în care se dezbat şi se votează legile Justiţiei cu modificările cerute de CCR, potrivit Mediafax.

Preşedintele Comisiei, Florin Iordache, a intervenit şi a declarat că este bine de precizat şi la ce oră a depus Şerban Nicolae amendamentele.

„Deci amendamentele domnului Şerban Nicolae au fost depuse aseară la ora 23.00. Ca să fim foarte corecţi unii cu alţii. Deci mi se pare normal, dacă domnul Şerban Nicolae lucrează noaptea şi a venit şi ne-a dat teme, să spunem şi când ne-a dat aceste teme! Au fost depuse aseară la ora 23.00″, a subliniat Iordache.

Stelian Ion a răspuns că nu este un fan al lui Şerban Nicolae, iar Florin Iordache a susţinut că nici el.

„Mi-aş cere scuze dacă am provocat vreo trauma vreunui membru al Comisiei că am lucrat aseară până la ora 23, încercând să fac şi câteva corelări tehnice. Sper să nu fie vreo suferinţă ireconciliabilă”, a răspuns, ironic, Şerban Nicolae.

În replică, senatoarea PNL, Iulia Scântei, a precizat: „Apreciez efortul de noapte al domnului Serban Nicolae, era bun dacă o făcea în decembrie”.

„Mă deranja muzica”, a răspuns Nicolae, făcând referire la episodul în care Stelian Ion a adus o boxă şi a pus muzică în sala comisiei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.