Un deținut din trei a recidivat după eliberare

0

Peste 38 la sută dintre deţinuţi au recidiviat în anul 2017, procent aflat în scădere faţă de anii trecuţi, arată raportul de bilanţ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). De asemenea, au fost înregistrate aproape 100 de agresiuni asupra angajaţilor din penitenciare, mai multe decât în ultimii doi ani.

Potrivit raportului de bilanţ al ANP, în 2017 au recidivat 38,37 la sută dintre deţinuţi, un procent aflat în scădere în ultimii cinci ani.

De asemenea, cele mai multe infracţiuni comise de cei ajunşi în detenţie sunt cele împotriva persoanei (9.259), urmate de infracţiuni contra patrimoniului (8.972) sau infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri (1.904).

 Raportul ANP mai arată că anul trecut aproape 8.000 de persoane încarcerate au fost implicate în activităţi lucrative, cele mai multe în activităţi gospodăreşti necesare locului de deţinere. Acestea au câştigat în total 48,9 milioane de lei.

În ceea ce priveşte agresiunile asupra angajaţilor, în 2017 au fost 95 de astfel de agresiuni, mai multe decât în 2016 (71) sau în 2013 (31 de agresiuni).

Numărul persoanelor aflate în penitenciarele din România a fost în continuă scădere în ultimii cinci ani, astfel că la sfârşitul anului 2017 erau închise 23.450 de persoane, cu peste 10.000 mai puţine decât în 2013.

Potrivit raportului de bilanţ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) prezentat miercuri, dacă la sfârşitul anului 2013 se aflau după gratii 33.434  de persoane, dintre care 29.812 condamnate definitiv, la sfârşitul anului 2017 erau închise 23.450 de persoane, dintre care 21.512 condamnate definitiv.

Dintre persoanele custodiate în 2017, cele mai multe (8.908) s-au aflat în regim semideschis, urmate de regim închis (6.341), regim deschis (3.430), arestaţi preventiv (1.938) şi regim de maximă siguranţă (1.539).

În ceea ce priveşte evoluţia liberării condiţionate şi la termen în 2017, cele mai multe liberări condiţionate s-au făcut în luna noiembrie (1.894), după apariţia Legii 19/2017 privind recursul compensatoriu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.