Mii de studenți străini, înmatriculați anual în România

Preşedinte Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a afirmat miercuri că 5.000 de studenţi străini sunt înmatriculaţi anual în România, cifră situată mult sub potenţialul universităţilor româneşti, a căror expertiză este extrem de bine apreciată la nivel internaţional.

Cîmpeanu, care a participat miercuri seară la Palatul Elisabeta la ceremonia de acordare a Înaltului Patronaj al Custodelui Coroanei Române, Margareta, unor instituţii şi proiecte cu caracter anual, a menţionat că anual 5.000 de tineri români se înmatriculează în universităţi din străinătate, alţi 5.000 de studenţi străini înscriindu-se la instituţii de învăţământ superior din România.

„Eu personal, din poziţia de preşedinte Consiliului Naţional al Rectorilor, dar şi din aceea internaţională de preşedinte al celei mai mari organizaţii mondiale academice, este vorba de Agenţia Universitară a Francofoniei, unde sunt universităţi din 111 ţări, apreciez că aceşti 5.000 de studenţi străini înmatriculaţi anual în România sunt mult sub potenţialul universităţilor româneşti. Este un lucru foarte important pentru a valorifica expertiza pe care o avem în domeniul învăţământului superior, expertiză care, vă spun, dacă îmi acordaţi prezumţia de onestitate, este extrem de bine apreciată la nivel internaţional. Este poate, şi asta o spun cu tristeţe, apreciată mult mai profund decât este în România”, a spus Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe principele Radu în recentele vizite din Emiratele Arabe Unite şi Maroc pentru promovarea învăţământului superior românesc în ţările Golfului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.