Ministrul Toader, atacat de Sebastian Ghiță

0

Sebastian Ghiţă a avut duminică seara o intervenţie telefonică la România TV, în care s-a referit şi la vizita pe care Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, o va face luni la Belgrad.

„Mă miră cum domnul Tudorel tot plimbă ideea „mă duc după Ghiţă în Serbia”. Cu ce? Cu probele false ale lui Portocală? După ce le-ai făcut raport, vii în Serbia cu probele lui Negulescu?”, a spus Sebastian Ghiţă.

Fostul deputat, aflat în prezent la Belgrad, a confirmat şi faptul că a pregătit un memoriu prin care să ceară suspendarea extrădării sale către România , probele pe care s-ar baza dosarele sale, fiind falsificate de procurorii DNA. „Abia aştept să ajungă Tudorel Toader aici. Când intră pe treptele ministerului Justiţiei, îi dau raportul în mână,  că mă gândesc că nu a trăit în România. Să le explice sârbilor că el, Tudorel Toader, a venit cu probe false „să extrădaţi un cetăţean, ca să nu mă certe acasă propaganda” (…) Ştiţi ceva şi cu Tudorel Toader? Ori în căruţă, ori în teleguţă, că aşa duplicitar, nu mai merge”, a completat Sebastian Ghiţă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se află în Serbia unde va avea mai multe întâlniri oficiale, printre care se numără şi cea cu omologul său, cu care va discuta, printre altele, şi despre subiectul Sebastian Ghiţă.

Tudorel Toader a confirmat, pentru Agerpres, că se află în Serbia încă de duminică, urmând ca luni să înceapă întrevederile cu oficiali ai statului vecin.

Pe 20 martie, ministrul Justiţiei preciza că luni se va întâlni cu omologul său din Serbia şi, pe lângă discuţiile legate de instrumentele juridice de cooperare, se va discuta şi despre cazul Sebastian Ghiţă, care a fugit în această ţară.

„Lunea viitoare, pe 26 (martie – n.r.), la ora 10,00, voi avea o întrevedere cu ministrul Justiţiei din Serbia. Evident, vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta (Sebastian Ghiţă – n.r.). În aceeaşi zi, la orele 11,30, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi, sigur, nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent, ca şi judecătorul din România, judecător din Serbia”, declara Tudorel Toader.

Toader sublinia că ministrul Justiţiei trebuie să rămână pe latura administrativă de înfăptuire a justiţiei şi a punctat că MJ şi instanţele naţionale şi-au îndeplinit toate obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate legate de cazul Sebastian Ghiţă.

„Nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele din România nu pot interveni, nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia. Cu atât mai mult, cu cât este vorba despre un condamnat aflat într-o ţară străină, o altă ţară cu care noi avem instrumentele juridice penale de cooperare. Ce putem să facem noi şi ce, zic eu, că am făcut, Ministerul Justiţiei şi instanţele naţionale, cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au formulat”, preciza ministrul.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.