Divergențe între Senat și Iohannis pe legea referendumului

0

Senatul a decis, luni, ca referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei să aibă loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca data să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern.

Astfel, forul a respins cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut pe 14 martie Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Senatorii au adoptat Legea pentru modificarea şi completarea art.6 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în forma trimisă la promulgare, cu 82 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi două abţineri.

„Cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”, prevede textul adoptat.

Proiectul a fost adoptat iniţial în Parlament în luna septembrie, dar actul normativ a fost atacat la CCR de parlamentari PNL şi USR. În cuprinsul sesizării, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au susţinut că legea conţine norme care sunt de natură să afecteze atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa în termen de cinci zile de la adoptare asupra legii de revizuire a Constituţiei. În acest sens, au arătat că articolul unic pct. 2 din legea criticată stabileşte în sarcina Parlamentului obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale legea de revizuire într-un termen de două zile de la adoptare. Autorii sesizării au criticat şi faptul că în lege se atribuie Guvernului competenţa de a stabili, prin hotărâre, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei, deşi acesta este un drept exclusiv al Parlamentului. Curtea a admis, pe 3 octombrie, obiecţia de neconstituţionalitate, iar Senatul şi, apoi, Camera Deputaţilor au reformulat textele.

Cererea de reexaminare şi actul normativ vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.