Liberalii, ziua și contestația la CCR

0

Liberalii au contestat marţi, la Curtea Constituţională a României, legea privind OUG 76/2017 prin care Editura Didactică şi Pedagogică se transformă în societate pe acţiuni, care are scopul de a edita manualele şcolare obligatorii.

„Am depus astăzi la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate pe legea care aprobă Ordonanţa 76/2017 prin care Editura Didactică şi Pedagogică devine societate pe acţiuni şi instituie în acest mod un monopol pe producţia de manuale şcolare din România. Astfel, cea mai neperformantă editură, căreia, în condiţiile economiei de piaţă, îi revenea doar 4% din piaţa manualelor, primeşte pe mână toată producţia de carte şcolară din România şi, conform spuselor doamnei director, va avea şi are deja pregătite 4,2 milioane de manuale pentru tipărit. Este un volum imens, ei care spuneau că nu au capacitate să facă acest lucru”, a afirmat deputatul PNL Florica Cherecheş, la Parlament.

Ea a spus că se îndoieşte de calitatea manualelor ce vor fi tipărite de Editura Didactică şi Pedagogică.

Deputatul liberal a susţinut, totodată, că acest act normativ vine la pachet cu Legea manualului, subliniind că acest lucru înseamnă o întoarcere la „ceea ce am mai trăit”.

La rândul său, deputatul PNL Gabriel Andronache a prezentat elemente din lege pe care liberalii le consideră neconstituţionale.

„Onor Guvernul, atunci când a adoptat această ordonanţă de urgenţă, a dorit să mascheze instituirea acestui monopol prin schimbarea situaţiei juridice a Editurii Didactice şi Pedagogice din regie autonomă în societate comercială, introducând în această reglementare un articol, respectiv art. 4 prin care spune că numai această editură va avea dreptul să editeze manuale. Faptul că au mascat prin această OUG o modificare a Legii educaţiei naţionale rezultă din modul în care ea este redactată. (…) Este greşit să schimbi situaţia juridică a Editurii Didactice şi Pedagogice care este în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale prin OUG care are valoare de lege. Ceea ce trebuiau să facă, dacă doreau să aplice chestiunea aceasta şi să nu aibă alte scopuri ascunse, era să adopte o hotărâre de Guvern. A aduce o normă care este din categoria hotărârilor de Guvern în materie de lege este o încălcare a dispoziţiilor legale, implicit a Constituţiei, respectiv a art. 1, alin. 5”, a spus Andronache.

El a precizat că prin această OUG se încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la concurenţa loială şi libertate economică.

Proiectul, care are ca obiect de reglementare înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică – S.A., prin reorganizarea Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică”, a fost adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Prin acest act normativ Editura Didactică şi Pedagogică trece din coordonarea în subordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.