Legile Justiției, contestate, din nou, la CCR

0

Parlamentarii PNL şi USR au contestat din nou la Curtea Constituţională (CCR) cele trei legi ale justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Am depus la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sesizările pe reglementările reexaminate cu privire la legile justiţiei. Am sesizat din nou CCR, pentru că, în mod evident, ceea ce au făcut colegii din majoritatea parlamentară, respectiv cei de la PSD-ALDE-UDMR, în procedura de reexaminare, nu are nicio legătură cu ceea ce a scris CCR în cele trei decizii”, a spus deputatul PNL Gabriel Andonache, citat de News.ro.

Acesta susţine că au găsit 37 de motive de neconstituţionalitate, dintre care 22 la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

 „Am constatat nu mai puţin de 37 de motive de neconstituţionalitate. La legea 303 am invocat 22 de motive de neconstituţionalitate, la legea 317 – nouă astfel de motive, iar în cazul legii 304 am identifiat nu mai puţin de şase motive de neconstituţionalitate. Plecând de la chestiuni care ţin de modul în care au fost adoptate aceste reglementări. Vă reamintesc, rapoartele au venit la plen atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. În ziua în care au fost adoptate, vă reamintesc că în plenul Senatului a fost introdus în legea 303/2004 un amendament care a fost denumit de majoritatea parlamentară de corelare tehnico-legislativă, când el, practic, a modificat definiţia erorii judiciare. Inadmisibil, din punctul nostru de vedere, ca aşa ceva să se întâmple în procedura parlamentară. (…) Ca atare, avem speranţe mari că reglementările vor fi din noi declarate neconstituţionale şi vor reveni în procedură legislativă”, a continuat deputatul.

Legile au fost adoptate luni pentru a doua oară de către Parlament după ce, iniţial, PNL le-a contestat, iar CCR a decis că unele articole sunt neconstituţionale.

Printre cele mai importante modificări la legile Justiţiei se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004.

Astfel, alineatul (1) al articolului 53 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

Cele trei legi vor merge pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat miercuri că, prin adoptarea legilor justiţiei, Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat vreodată Parlamentul României şi că este păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste.

„Dacă tot am umblat atât de mult la legile justiţiei, şi daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste legi, a creat cel mai mare scandal pe care l-a creat Parlamentul României vreodată, măcar acum, pe final, să facem în aşa fel să aducem aceste legi într-o forma bună pentru România. Ar fi păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste. Eu prefer să căutam metode pentru ca în final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil, să avem totuşi nişte legi cu care să mergem înainte”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.