Victor Becali nu va fi eliberat condiționat

Magistraţii au respins, joi, cererea de eliberare condiţionată înaintată de Victor Becali, reîncarcerat după ce a fost condamnat şi în dosarul „Mită pentru judecătoare”.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, joi, cererea de eliberare condiţionată formulată de Victor Becali şi a menţinut termenul de şase luni stabilit de comisia din penitenciar, astfel că acesta nu mai poate formula o nouă cerere mai devreme de 27 august. Decizia poate fi contestată pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Victor Becali se află în acest moment după gratii, fiind condamnat pentru mituirea judecătoarei Geanina Terceanu. Anterior, el fusese eliberat condiţionat după câţiva ani de închisoare în Dosarul Transferurilor.

Pedeapsa a fost contopită cu cea din dosarul Transferurilor, la care acesta a fost condamnat în 2014, rezultând 5 ani şi 8 luni de închisoare. Numai că Victor Becali a executat mai bine de două treimi din pedeapsă, astfel că poate solicita eliberarea condiționată, ceea ce a şi făcut, la şapte zile de la reîntoarcerea după gratii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.