Crește numărul autorizațiilor de construire

0

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele două luni din 2018 a fost de 4.734, în creştere cu 20% faţă de perioada similară din 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Potrivit sursei citate, au fost înregistrate creşteri în toate regiunile de dezvoltare, cele mai importante înregistrându-se în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+196 autorizaţii), Vest (+171), Sud-Vest Oltenia (+158), Sud-Muntenia (+125) şi Nord-Est (+109).

În luna februarie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+358 autorizaţii), creştere reflectată în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+180 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+99), Vest (+94) şi Sud-Muntenia (+45). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-28 autorizaţii), Sud-Est (-22), Nord-Est (-6) şi Centru (-4).

Conform INS, suprafaţa utilă a celor 5.343 locuinţe pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire în februarie 2018 a fost de 615.526 mp, comparativ cu 589.104 mp pentru 5.154 locuinţe pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire în februarie 2017.

În luna februarie 2018 s-au eliberat 2.725 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 61,3% sunt pentru zona rurală.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+203 autorizaţii), Nord-Est (+126), Sud-Vest Oltenia (+87), Vest (+76) şi Nord-Vest (+72).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.