Accident cumplit la Baia Mare. Doi morți și patru răniți!
Un accident groaznic a avut loc de florii la Baia Mare, în urmă cu câteva momente. Doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alte 4 sunt grav rănite.
Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în municipiul Baia Mare într-un accident rutier după o coliziune între două autoturisme, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, duminică că şoferul unuia dintre cele două autoturisme implicate a pierdut controlul direcţiei.
„Pe strada Barajului din Baia Mare a avut loc un accident rutier soldat cu două persoane decedate şi patru rănite, dintre care trei grav. Din primele informaţii rezultă că accidentul a avut loc într-o curbă la stânga, în condiţii de carosabil umed, iar conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus”, a spus Meteş.
În autoturismul care circula regulamentar erau înghesuite şapte persoane, dintre care trei copii, iar în a doua maşină se aflau patru adulţi.
În urma impactului, două persoane au decedat, iar celelalte nouă au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă. Cele două persoane care au murit se aflau în maşina care a intrat pe contrasens.
După ce accidentul a fost raportat la 112, autorităţile au declanşat codul roşu de intervenţie.
ISU Maramureş a trimis la locul accidentului patru autospeciale de descarcerare, Terapie Intensivă şi victime multiple, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) un număr de cinci ambulanţe. In accident au fost implicate un ford Focus si un BMW