Autocar, implicat într-un accident pe DN1, în Sibiu

0

Un autocar în care se aflau aproximativ 40 de pasageri a fost implicat, duminică dimineaţă, într-un accident pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat în autocar, soţia acestuia, care se afla în dreapta, decedând în urma impactului.

”Accident rutier grav, pe fondul vitezei neadaptate. Şoferul unui turism condus spre Braşov, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la stânga, carosabil ud, pierde controlul directiei, patrunde pe contrasens si intra in coliziune cu un autocar”, au declarat poliţiştii sosiţi la faţa locului.

Două persoane au fost rănite, una din autoturism, soţia şoferului, care era inconştientă, şi una din autocar.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, pasagera din autoturismul care a intrat într-un autocar pe DN 1 nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decesul. Femeia avea 46 de ani şi era din judeţul Gorj.

De asemenea, a fost transportată la spital o persoană din autocar care a suferit răni, fără însă a mai fi nevoie de acordarea de îngrijiri medicale altor persoane din autocar.

Traficul în zona accidentului se desfăşoară alternativ.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.