Procesul primarului Mircia Gutău se rejudecă

0

Magistrații ÎCCJ au decis rejudecarea dosarului în care primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită, primul termen fiind stabilit pentru 14 mai. CEDO a decis în noiembrie 2016 că i-au fost incalcate dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil în acest proces.

După ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, in data de 8 noiembrie, că primarului din Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, i-au fost încalcate dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil in procesul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care l-a condamnat la trei ani de inchisoare dupa ce alte doua instante au pronuntat achitarea lui, Mircia Gutău, prin avocatul Octavia Fieroiu, a deschis un nou proces de revizuire a dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Marți, 3 aprilie 2018, magistrații ÎCCJ s-au pronunțat, iar primul termen în dosar va fi 14 mai 2018, potrivit voceavalcii.ro.

„Admite cererea în temeiul art. 465 ALIN 11 LIT. B CPP de revizuire formulată de revizuentul Gutău Mircia împotriva deciziei penale 273/27.01.2010 a Înaltei Curți pronunțată în dosarul 698/57/2008. Desființează decizia penală numai cu privire la revizuentul Gutău Mircia și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, fixează termen la data de 14 mai 2018 cu citarea părților. Decizia este definitivă.”, potrivit minutei.

În ianuarie 2010, Mircia Gutău a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, din completul de judecată făcând parte Livia Stanciu, fosta şefă a instituţiei şi actual judecător al CCR, Vasile Alixandri şi Ana Hermina. Aceasta din urmă a avut opinie separată. În acelaşi dosar a primit o pedeapsă similară şi fostul viceprimar al oraşului. Cei doi au fost denunţaţi la DNA de către un om de afaceri care a reclamat că edilul şi adjunctul său i-au cerut 50.000 de euro pentru a-i elibera un certificat de urbanism.

Gutău a fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea două mandate, fiind condamnat definitiv în 2010 pentru fapte de coruptie. În iunie 2014, Mircia Gutău a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova pentru a doua oară într-un proces de corupție la doi ani și șase luni închisoare cu executare, dar magistrații au decis contopirea pedepselor și acesta a rămas în libertate.

În 8 noiembrie 2016, CEDO a decis că lui Mircia Gutau i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în acest caz.

La alegerile din iunie 2016, Mircia Gutău, condamnat definitiv în două dosare de corupţie şi eliberat condiţionat, a câştigat un nou mandat de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, obţinând peste 40% din voturi.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.