Moțiunea simplă împotriva ministrului Ivașcu, respinsă 

0

Moţiunea simplă iniţiată de Opoziţie împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu 159 pentru voturi „împotrivă”, 94 de voturi „pentru” şi 7 abţineri.

Opoziţia a depus moţiunea simplă intitulată „PSD calcă în picioare cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni – Centenarul Marii Uniri”, care îl vizează pe ministrul Culturii, George Ivaşcu, şi care a fost dezbătută marţi în plen.

Prin moţiune, deputaţii semnatari îşi arată îngrijorarea „profundă” faţă de „incapacitatea” Guvernului de a administra buna desfăşurare a sărbătorii de la 1 Decembrie. Deputaţii Opoziţiei consideră necesară o dezbatere publică având ca temă găsirea de soluţii pentru reconsiderarea unui plan naţional dedicat Centenarului Marii Uniri.

„Prezenta moţiune este despre trezirea, în ultimul ceas, la realitate a ministrului Culturii şi a guvernanţilor actuali să facă ceva pentru ca românii să poată celebra Centenarul Marii Uniri aşa cum se cuvine. Prezenta moţiune aduce în atenţie apărarea intereselor sectorului cultural, ale instituţiilor din domeniu şi oamenilor implicaţi şi, în acelaşi timp, subliniază necesitatea urgentă a soluţionării problemelor cu care se confruntă acest mediu sub actuala guvernare”, susţin parlamentarii Opoziţiei.

Semnatarii moţiunii mai spun că toate acţiunile şi declaraţiile ministrului Culturii nu au făcut altceva decât să demonstreze „incoerenţa actului de guvernare într-o problemă prioritară, precum organizarea manifestărilor Centenarului”.

Deputaţii Opoziţiei l-au criticat pe ministrul Culturii şi pentru faptul că nu s-a prezentat la şedinţele Comisiei de cultură.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.