Nou Chief Sales Officer al NN Asigurări de Viață

0

NN Asigurări de Viață își consolidează echipa executivă prin numirea lui Juan Canellas Balanza în poziția de Chief Sales Officer începând cu luna aprilie.

Noul Chief Sales Officer are o experiență remarcabilă în definirea și implementarea operațiunilor de vânzări și în conducerea de echipe extinse de vânzări atât în cadrul grupului NN, cât și în alte companii europene. Juan Canellas Balanza are, în același timp, o experiență valoroasă în digitalizarea proceselor de vânzări, un pilon cheie al strategiei NN Asigurări de Viață pentru următorii ani.

„Din poziția de Chief Sales Officer al NN Asigurări de Viață, misiunea mea va fi să contribui la consolidarea poziției NN pe piața locală și la stimularea dezvoltării pieței de asigurări de viață și sănătate din România, sprijinind românii să-și asigure și protejeze viitorul financiar”, a spus Juan Canellas Balanza.

Înainte de a se alătura echipei de conducere a NN Asigurări de Viață, Juan Canellas Balanza a ocupat, în ultimii trei ani, poziția de Chief Sales Officer al Nationale Nederlanden Polonia, având un rol cheie în consolidarea vânzărilor de asigurări de viață cu componentă de protecție și în extinderea canalelor de distribuție ale companiei. Cu o experiență profesională de peste 23 de ani, el s-a alăturat echipei NN în anul 2000, deținând de atunci mai multe poziții de management în cadrul NN în Spania și în Olanda.

Juan Canellas Balanza a absolvit ESIC Business School din Madrid, cu specializare în management de marketing și comercial, și și-a continuat studiile cu un EMBA în cadrul Instituto de Empresa (IE).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.