Burleanu, în centrul unui uriaș scandal

0

La FRF s-a declanșat o anchetă internă pentru a se afla cine a dezvăluit presei detalii din contractul dintre Federaţie şi Ţiriac Auto. De asemenea, s-au schimbat yalele la birourile financiare, postrivit Gazetei Sporturilor.

Prin parteneriatul FRF-Ţiriac Auto, șefii de la Casa Fotbalului și-au asigurat mașini de lux pentru trei ani și jumătate (2015-2018), oferind la schimb servicii de marketing și promovare în valoare de 500.000 de euro prin platforma FRF și a echipei naționale. În schimb, doar 225.000 de euro cash au intrat în conturi pentru a fi folosiți în beneficiul fotbalului românesc.

„Au schimbat încuietorile la birourile financiare, au început să-i oblige pe oameni să dea declarații pe proprie răspundere că actele nu au ieșit din calculatoarele federației. Și se suspectează unii pe alții vizavi de scurgerea de documente”, a descris o sursă GSP atmosfera de la Casa Fotbalului.

Detaliile despre autoturismele federale continuă însă să iasă la iveală. Un alt oficial care beneficiază de confortul unui Mercedes GL-Class e directorul de marketing Bogdan Popescu, unul dintre oamenii-cheie ai administrației federale.
„Sunt multe ocazii în care Popescu lasă mașina familiei și merge pe unde are nevoie cu un alt autovehicul din flota FRF, cel condus de unul dintre subordonații săi, Romeo Bănică. Folosește Mercedesul inclusiv pentru a merge în vacanțe”, povestesc sursele, pentru gsp.ro.

Spre comparaţie, în perioada mandatului lui Ionuț Lupescu, FRF a semnat un contract cu Ursus, considerat și azi în mediile publicitarilor cel mai mare din istoria sportului românesc. Compania a încheiat cu federația un contract de 1,5 milioane de euro cash pe an, înțelegere care a funcționat în perioada 2009-2011, după care Ursus a reziliat unilateral înțelegerea din cauza anchetelor declanșate în fotbalul românesc.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.