Crește numărul donatorilor de sânge în 2018

0

Numărul donatorilor de sânge a crescut în primele trei luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017, anunţă Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în ianuarie-martie anul acesta, 14.826 de oameni au donat sânge, în timp ce anul trecut au fost 14.082 de donatori.

„47 de spitale de stat şi 15 spitale private din Bucureşti şi judeţul Ilfov au primit sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină”, precizează ASSMB.

Donatorii de sânge beneficiază de 7 tichete de masă, o zi liberă, 50% reducere la abonamentul RATB, pe o lună, iar cei fideli primesc şi bilete gratuite la spectacolele organizate de instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Capitalei.

Astfel, în primul trimestru al acestui an, Primăria Capitalei, prin Direcţia de Cultură, Sport şi Turism, a oferit donatorilor aproape 1.400 de bilete la spectacole şi piese de teatru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.