Florian Coldea, audiat, din nou, joi, la Comisia SRI

0

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, urmează să fie audiat din nou, joi, în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Florian Coldea a mai fost audiat la această comisie pe 13 martie. „Conform situaţiei anterioare, am trimis deja şi către SRI o solicitare în acest sens de a ne sprijini în ceea ce priveşte audierea domnului Coldea. Domnia sa a fost de acord în urma discuţiei”, preciza, la sfârşitul lunii martie, preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda.

Întrebat ce îl va întreba pe Coldea la comisie, Manda a spus ca fostul prim-adjunct al SRI va fi chestionat despre relaţia sa cu parchetele, cu zona politică, dar şi cu mass-media.

„Rămăsesem la relaţia domniei sale cu zona de parchete, zona de partide politice, nu ştiu cât am reuşit să aprofundăm, plus zona de mass-media, după care toate celelalte elemente punctuale pe care le-au transmis cei care au venit la comisie şi ne-au spus că ar avea legătură cu domnul Coldea. Toate referirile doamnei Udrea la domnul Coldea, toate referirile domnului Dragnea”, spunea Claudiu Manda.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.