Oltenii, lideri detașați la consumul de alcool

0

Oltenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din România, arată datelor de la Direcția Regională de Statistică Dolj. Conform acestora, oltenii consumă aproape aceeaşi cantitate de alcool ca de apă minerală sau sucuri.

România se află pe locul cinci la consumul de alcool din Europa, însă dintre români, cel mai mult beau oltenii. Aceştia au consumat, în trimestrul al treilea al anului 2017, în medie, aproape patru litri de băuturi alcoolice pe cap de locuitor, devansându-i semnificativ pe moldoveni și pe transilvăneni.

„Consumul gospodăriilor din regiunea Sud-Vest Oltenia în trimestrul al treilea din 2017 a fost, în medie, printre altele, de 4,2 litri de lapte pe cap de locuitor, 5 litri de apă minerală și băuturi nealcoolice și 3,9 – 4 litri de băuturi alcoolice. Pâinea și produsele de franzelărie reprezintă alimentele de bază în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, acestea reprezentând cel mai mare consum din țară, cu 1,731 kilograme mai multe decât consumul mediu național.

Cel mai mare consum din țară s-a înregistrat și la băuturi alcoolice, acestea fiind de 3,979 litri pe persoană, superior cu 1,242 litri față de consumul național. Pe următoarele locuri s-au situat regiunile Nord-Est cu 3,2 litri de persoană și regiunea Centru, cu 2,8 litri pe persoană“, a precizat directoarea Direcției Județene de Statistică Dolj, Carmen Ispas, la emisiunea „Economia Sudului“, de la Radio Sud.

Dacă la pâine și alte produse de panificație oltenii dețin tot locul întâi pe țară, oltenii ocupă ultimul loc la consumul de lapte. De asemenea, consumul de cartofi, de 2,645 kg, a fost unul dintre cele mai reduse din ţară.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.