Pleacă Dan Petrescu în China?

0

Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj până în 2020, informaţie făcută publică de oficialii grupării ardelene, dar are deja bagajele făcute pentru China.

Mihai Stoica a declarat că are informaţii potrivit cărora Dan Petrescu s-ar fi înţeles cu un club din China şi că a auzit că gruparea din Gruia l-ar fi contactat pe Edward Iordănescu pentru a prelua postul de antrenor principal.

„Cu tot respectul, nu sunt ipocrit, îi respect pe cei de la CFR, am informaţii potrivit cărora Dan Petrescu ar fi semnat în China. Dacă nu e adevărat, mă scuz. Eu orice spun acum, pe oricine deranjez, invit la testul poligraf. Din vară. Şi am auzit că CFR l-a contactat pe Edi Iordănescu să meargă acolo”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport.

În ceea ce îl priveşte pe antrenorul FCSB, Nicolae Dică, Mihai Stoica a spus că acesta are contract până în vară: „În momentul în care ia campionatul se aşază la masă şi e puternic în negocieri. Cred că poziţia lui e solidă”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.