Scade numărul restanțierilor la bănci și IFN-uri

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 1,12% în februarie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 672.516, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,24 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,12 miliarde în lei şi echivalentul a 2,92 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,21 miliarde lei.

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna februarie 2018, se cifrează la 4,985 miliarde de lei, în creştere cu 1,66% faţă de suma raportată în ianuarie 2018, iar restanţele la creditele în valută au coborât cu 3,68%, la 4,232 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în februarie, 147,07 miliarde de lei (cu 0,39% peste valoarea din luna precedentă), din care 61,69 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 81,47 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 88,909 miliarde echivalent lei în februarie 2018 (cu 0,01% mai mult faţă de ianuarie 2018), din care 44,81 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 41,17 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii februarie, credite în lei restante în sumă de 1,64 miliarde de lei şi în valută de 2,01 miliarde de lei (echivalent).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.