România luptă pentru prima medalie după Revoluție la volei!

0

Cu o generație de excepție, naționala feminină de cadete participă în aceste zile la Campionatul European sub 17 ani din Bulgaria, competiție unde este creditată cu șanse reale la medalii. Ar fi prima medalie pentru voleiul românesc după 1989.

Tricolorele vor debuta vineri chiar contra campioanei en-titre Italia și speră să furnizeze marea surpriză. Din grupa României mai fac parte Germania, Olanda, Ucraina și Turcia. Primele două clasate se califică în semifinale.

„Presiune există, este inerentă pe măsură ce se apropie competiția, dar atmosfera este bună și suntem în grafic. Specialiștii afirmă că grupa noastră este cea mai puternică, însă mergem încrezători la EURO. Ne convine că jucăm contra Italiei în primul meci deoarece atunci avem cele mai mari șanse la o eventuală surpriză. Nu ne dăm la o parte de la o medalie, mergem cu gândul să ne calificăm în semifinale și de acolo e posibil orice”, a precizat selecționerul Marius Macarie.

Meciurile se dispută la Sofia într-o sală în care voleibalistele noastre au disputat multe meciuri amicale în ultimii ani și în care vor fi susținute de un grup numeros de suporteri format din prieteni și familie.

” Am vizionat împreună cu domnul profesor partide ale adversarelor, ne-a explicat ce putem face să le punem în dificultate și să le învingem. Ne simțim ca acasă în Bulgaria, am fost și la Balcaniadă și la turnee amicale. În plus vom avea și familiile alături. Atuul nostru este că avem mai multe jucătoare care au acumulat experiență la senioare. Avem o generație bună, există multe așteptări de la noi și obiectivul nostru este să ne clasăm mai bine ca la turneul final precedent, unde am ocupat locul 7″, a  punctat ridicătoarea Cosmina Marinescu.

Naționala feminină sub 17 ani are în componență mai multe jucătoare care au debutat de la o vârstă fragedă la senioare și cu o talie deosebită pentru această categorie de vârstă. Ambele jucătoare titulare de la blocaj (Francesca Alupei și Denisa Ionescu au peste 1,90 metri).

„Având în vedere că ne-am pregătit îndelung, sper să avem un rezultat foarte bun. Faptul că am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă ne-a ajutat să devenim o echipă și mai unită. Multe dintre noi vom fi susținute și de părinți la Sofia și cred că ne va ajuta mult acest lucru. Sincer cred că e posibil să cucerim o medalie, pentru asta muncim zilnic”, a declarat centrul Denisa Ionescu.

În iarnă, fetele au obținut la Ploiești calificarea la turneul final din Bulgaria (3 victorii contra Elveției, Suediei și Belgiei) și după ce și-au petrecut Crăciunul și Revelionul în cantonament. Acum, tricolorele au prins sărbătorile pascale în stagiu de pregătire la Complexul Olimpic de la Izvorani și speră ca acest sacrificiu să le ajute în lupta pentru medalii la EURO.

Programul României la EURO U17 feminin:

13 aprilie, 20.00: România vs Italia

14 aprilie, 20.00: România vs Turcia

15 aprilie, 20.00: Germania vs România

17 aprilie, 20.00: România vs Olanda

18 aprilie, 17.30:  Ucraina vs România

Din grupa I fac parte Rusia, Bulgaria, Serbia, Belarus, Slovenia și Ungaria.

Lotul României la EURO U17 feminin:

Ridicătoare: Cosmina Marinescu (ACS Top Volei 05 Constanța), Andreea Murar (LPS Cluj)

Centri: Denisa Ionescu (CSU Medicina Târgu Mureș), Francesca Alupei (CSM București), Adriana Alexandru (BP Hașdeu Buzău)

Extreme: Florina Murariu (Agroland Timișoara), Karina Murariu (Agroland Timișoara), Mara Dumitrescu (CSU Medicina Târgu Mureș), Maria Dulău (Dinamo București)

Universal: Alexia Căruțașu (CSM București), Alexandra Spînoche (CSM Bucuresti)

Libero: Andra Cojocaru (CS Medgidia)

Staff tehnic: Marius Macarie (CSS Toplita, antrenor principal), Adrian Mihăilă (CS Muscel Campulung, antrenor secund), Mircea Gătej (statistician), Andreea Groza (fizioterapeut), Adin Cojocaru (manager).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.