Cereri de plată record primite de APIA

0

Campania de primire a cererilor unice de plată în anul 2018 a contabilizat, până la ora actuală, 430.551 de cereri pentru o suprafaţă agricolă de circa 1,306 milioane de hectare, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), transmis vineri Agerpres.

Conform instituţiei, fermierii pot depune până pe data de 15 mai 2018, la Centrele judeţene sau locale ale APIA şi la cel al Municipiului Bucureşti, o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite.

APIA precizează că pentru suprafeţe mai mari de 50 de hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele judeţene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul MADR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.