Chestorul Liviu Vasilescu, noul director la „arme și explozivi”

0

Chestorul Liviu Vasilescu, directorul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, a fost schimbat, vineri, din funcţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) afirmând că acesta a preluat, ”cu acordul său”, funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

IGPR a anunţat că începând de vineri chestorul de poliţie Liviu Vasilescu, director al Direcţiei Operaţiuni Speciale, a preluat, cu acordul său, funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

”Menţionăm că acestea sunt funcţii echivalente, iar mutarea s-a realizat în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează IGPR, potrivit News.ro.

Atribuţiile funcţiei de director al Direcţiei Operaţiuni Speciale au fost preluate, temporar, de către directorul adjunct al structurii.

Direcția de Operațiuni Speciale este una dintre instituțiile cu ajutorul cărora DNA pune în aplicare mandatele de supraveghere, după decizia Curții Constitutionale prin care SRI a fost scos din acesstă procedură.

Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, schimbarea lui Vasilescu s-ar fi făcut la presiunile lui Adrian Mlădinoiu, fostul şofer al lui Liviu Drangnea, în prezent şef la SGG şi a subsecretarului de stat din MAI, Valeriu Mihai.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.