Iohannis, reacție după atacul asupra Siriei

0

Klaus Iohannis reacţionează după ce SUA, Franța și Marea Britanie au atacat Siria.

„România își reiterează condamnarea cu privire la utilizarea armelor chimice în Syria, care nu este deloc justificată. Suntem solidari cu acțiunile partenerilor noștri strategici”, a scris Klaus Iohannis pe contul de Twitter.

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, anunţă BBC.

Rusia a transmis că „astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe”. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune şi a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit AFP. Escaladarea conflictului din Siria va produce efecte devastatoare asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale, a avertizat Putin.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a transmis o declaraţie în care îşi afirmă susţinerea faţă de atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.