Siria, atacată de SUA, Franța și Marea Britanie

0

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, anunţă BBC. Rusia a trasnmis că „astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe”. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a transmis o declaraţie în care îşi afirmă susţinerea faţă de atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria.

„O operaţiune comună cu Franţa şi Marea Britanie este în curs”, a anunţat într-un discurs preşedintele SUA Donald Trump. „Suntem pregătiţi să susţinem acest tip de tăspuns până când regimul sirian va înceta să utilizeaze agenţi chimici interzişi”, a adăugat Trump.

Loviturile vor viza „ţinte asociate facilităţi privind armele chimice” ale regimului sirian, a spus Trump, adăuhând că se doreşte descurajarea producerii şi utilizării armelor chimice.„Acestea nu sunt acţiunile unui om, sunt crimele unui monstru” a spus el, referindu-se la preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Premierul britanic Theresa May a confirmat implicarea Marii Britanii, spunând că nu a existat o alternativă la folosirea forţei, dar precizând că loviturile aeriene nu au legătură cu „o schimbare de regim”.

Şi preşedintele Franţei Emmanuel Macron a confirmat participarea ţării sale la operaţiunile din Siria.”Zeci de bărbaţi, femei şi copii au fost masacraţi cu arme chimice” a declarat el, referindu-se la atacul de la Duma şi adăugând că „linia roşie a fost încălcată”.

Lângă capitala siriană Damasc au fost auzite explozii.

Pentagonul a precizat că Rusia nu a fost notificată în legătură cu operaţiunile militare.

În cadrul unui briefing la Pentagon. generalul Joseph Dunford a precizat care au fost cele trei ţinte lovite: un centru de cercetare din Damasc despre care se crede că ar avea legătură cu producţia de arme chimice şi biologice, un depozit de arme chimice la vest de Homs şi un depozit de echipamente pentru atmele chimice şi un important centru de comandă tot de lângă Homs.

Brtianicii au vizat cel de-al doilea obiectiv anunţat de generalul Dunford, respectiv un depozit de arme chimice la vest de Homs, un de de fapt se crede că s-ar afla precursori pentru arme chimce, conform Ministerului Apărării.

Televiziunea de stat din Siria a anunţat că au fost doborâte mai multe rachete. Secretarul Apărării James Mattis a declarat însă că SUA nu a suferit pierderi în cadrul operaţiunii.

Mattis a spus că ibtensitatea atacului a fost dublă faţă de cea din aprilie 2017 după atacul chimic de la Khan Sheikhoun soldat cu moartea a 80 de persoane.

Rusia a transmis o declaraţie prin ambasadorul în SUA în care avertizează că „astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe”.

„Un scenariu predefinit a fost pus în aplicare. Suntem din nou ameninţaţi. Am avertizat că astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe. Întreaga responsabilitate pentru ele revine Washingtonului, Londrei şi Parisului”, a afirmat ambasadorul.

Purtătorul de cuvânt al MAE rus Maria Zaharova afirmă într-o postare pe Facebook că trebuie să fii anormal să ataci capitala Siriei exact când existau şanse de pace, referindu-se la atacul lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor ţinte din Siria ca răspuns la atacul cu arme chimice lansat în urmă cu o săptămână la Duma.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.