Trupul neînsufleţit al actriţei Carmen Stănescu, depus la TNB

0

Trupul neînsufleţit al actriţei Carmen Stănescu, care a murit la vârsta de 92 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, va fi depus sâmbătă, între orele 10.00 şi 13.00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, unde cei care au iubit-o şi apreciat-o îi pot aduce un ultim omagiu.

Înmormântarea va avea loc la cimitirul Reînvierea, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul TNB.

Actriţa Carmen Stănescu a murit la vârsta de 92 de ani.

Actriţa Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1925. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

A debutat în 1945 în teatru, cu rolul Ecaterina Ivanovna din piesa „Fraţii Karamazov”. Până în prezent, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Naţional, precum şi a altor instituţii de profil din Bucureşti. A jucat comedie, dramă şi tragedie cu aceeaşi forţă artistică. A înnobilat cu talentul ei creaţiile marilor scriitori români: B.Ş. Delavrancea, Alexandru Davila, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Horia Lovinescu şi alţii. A fost o interpretă desăvârşită a eroinelor lui I.L.Caragiale. A jucat roluri importante în piese de Shakespeare, Moliere, Goldoni, Corneille, Bernard Shaw, Gogol, Cocteau, Jean Anouilh, Arbuzov.

Actriţa s-a lansat în film cu rolul din „Doi vecini”, după Tudor Arghezi, în regia lui Geo Saizescu, în 1958. A fost remarcată în „Telegrame”, după I. L. Caragiale, în regia lui Aurel Miheleş (1959), şi în „Bădăranii”, după Carlo Goldoni, în regia Sică Alexandrescu şi Gheorghe Naghi, în 1960. Rolurile din „Fraţii Jderi”, „Muschetarul român” şi „Războiul de Independenţă” (serial TV în regia lui Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977) îi aduc celebritatea şi în cinematografie. A făcut carieră şi în televiziune, alături de Mişu Fotino, care i-a fost partener în multe emisiuni de divertisment. În 2003 a lansat cartea autobiografică „Destăinuiri”.

Carmen Stănescu a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1967), „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Societar de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din anul 2001, în 2000 a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.