Ziua mondială a artei, pe 15 aprilie

0

Ziua mondială a artei este marcată anual la 15 aprilie, ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 apr.1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor. El este şi autorul celebrului adagiu „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.

Arta se prezintă în nenumărate forme, dar categoriile oficiale, stabilite pentru prima oară în Grecia antică, au fost arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul, cărora li s-a adăugat, în 1911, cinematograful, considerat cea de a şaptea artă.

Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2012 şi a fost instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Artei, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale de la Guadalajara, Mexic.

Asociaţia Internaţională de Artă (IAA/AIAP) este o organizaţie nonguvernamentală (ONG) care lucrează în parteneriat oficial cu UNESCO şi cuprinde artişti care aparţin în special domeniilor picturii, sculpturii, tipografiei, dar şi artişti care practică alte forme de creaţie în artele vizuale, potrivit https://uap.ro/aniap/.

Prin activităţile sale – întâlniri, seminarii, expoziţii – urmăreşte să stimuleze cooperarea internaţională între artiştii din toată lumea, să îmbunătăţească poziţia economică şi socială a artiştilor la nivel naţional şi internaţional, să apere drepturile materiale şi morale ale acestora.

Organizaţia participă activ la programele UNESCO prin educaţia artistică pentru copiii care se confruntă cu violenţă, cu populaţii defavorizate sau care locuiesc departe de centrele educaţionale, în şcoli şi case de copii fără educaţie artistică, precum şi în centre medicale specializate. De asemenea militează pentru ca educaţia artistică să fie recunoscută drept una dintre drepturile omului şi introdusă în Constituţiile naţionale, potrivit sursei amintite.

Asociaţia Internaţională a Artei a luat fiinţă în 1952, la o conferinţă a artiştilor din Veneţia, când 23 de guverne şi 48 de asociaţii de artişti din 19 ţări s-au declarat în favoarea formării unei asociaţii internaţionale de pictori, sculptori şi gravori, astfel că a fost constituit un consiliu provizoriu sub preşedinţa lui Gino Severini (Italia), iar un secretariat a fost deschis la Casa UNESCO din Paris, potrivit www.aiap-iaa.org.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.