Amadeus, rezultate financiare excelente în 2017

0

Creșterea consistentă în toate segmentele de afaceri, precum și succesul strategiei noastre de diversificare au contribuit la performanța financiară solidă din 2017 a companiei Amadeus.

Principalele elemente ale anului fiscal (douăsprezece luni, încheiate la 31 decembrie 2017):

Veniturile au crescut cu 8,5%, ajungând la 4.852,7 milioane euro

EBITDA a crescut cu 9,7%, ajungând la 1.865,1 milioane euro

În segmentul distribuție, totalul rezervărilor aeriene ale agențiilor de turism a crescut cu 6,3%, până la 568,4 milioane

În segmentul IT Solutions, numărul pasagerilor îmbarcați[1] a crescut cu 19,8%, până la 1.656,5 milioane

Amadeus IT Group, un partener de tehnologie de vârf al industriei de turism, a obținut un profit ajustat de 1.116,1 milioane de euro în 2017. Aceasta valoare reprezintă o creștere de 22,5% față de anul 2016. Veniturile Amadeus au crescut anul trecut cu 8,5%, ajungând la 4.852,7 milioane euro, în timp ce EBITDA a crescut cu 9,7%, ajungând la 1.865,1 milioane EUR. Creșterea puternică a profitului a fost susținută de performanța pozitivă a operațiunilor noastre, de scăderea cheltuielilor financiare și de reducerea cheltuielilor fiscale. Rata impozitului pe venit pentru 2017 a fost de 20,8%, comparativ cu 28,2% în 2016.

Luis Maroto, președinte și CEO al Amadeus, a declarat: ”Progresul financiar solid al Amadeus a continuat în 2017. Creșterea pozitivă înregistrată în toate segmentele noastre de afaceri a contribuit la creșterea cu 9,7% a EBITDA și 22,5% a profitului ajustat”.

”În segmentul nostru Airline IT am înregistrat repere importante, cum ar fi migrarea zborurilor interne ale Southwest către Altéa în luna mai. Am semnat, de asemenea, contracte cu transportatori de top, cum ar fi Air Canada, care contribuie la diversificarea geografică a clienților noștri. De fapt, anul trecut 57,7% dintre pasagerii care s-au îmbarcat au fost generați în afara Europei, comparativ cu 54,1% în 2016”.

”Creșterea a fost, de asemenea, consistentă în segmentul nostru de distribuție. Rezervările aeriene ale agențiilor de turism au crescut în toate regiunile, fiind susținute de creșterea industriei și o creștere de 0,6 puncte procentuale a poziției noastre competitive[2], până la 43,9%. În ceea ce privește noile noastre afaceri, acestea au continuat să progreseze bine. În luna noiembrie Premier Inn a semnat pentru cele două capacități-cheie (CRS –  Central Reservation System și PMS – Property Management System) ale platformei noastre de Hospitality. Baza de clienți pentru Airport IT a crescut datorită semnării de noi contracte cu aeroporturi din întreaga lume, de la Australia până în Franța, SUA și regiunea CIS (Comunitatea Statelor Independente). Având în vedere perspectivele de creștere a traficului de călători și a economiei la nivel mondial, precum și tendințele pozitive care stau la baza afacerii noastre, suntem convinși că Amadeus va continua să înregistreze o creștere sănătoasă în 2018”. a concluzionat dl. Luis Maroto.

Principalele elemente financiare ale anului

Situația financiară a Amadeus a rămas puternică. Datoria financiară netă, conform termenilor convențiilor noastre financiare, a fost de 2.083,3 milioane euro la 31 decembrie 2017.

La Adunarea Generală a Acționarilor din luna iunie, acționarii noștri au aprobat dividendele brute anuale din profitul din anul 2016. Valoarea totală a dividendelor a crescut cu 21,3%, ajungând la 412,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă o plată de 50% din profitul raportat în 2016. Consiliul nostru de administrație a propus, în luna decembrie, menținerea ratei de plată de 50% pentru anul 2017 (procentul maxim din intervalul de plăți aprobat de 40%-50%).

În luna iunie 2018, consiliul de administrație va prezenta spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor un dividend brut de 1,135 EUR pe acțiune, inclusiv un dividend interimar de 0,48 EUR pe acțiune (brut) plătit deja la data de 31 ianuarie 2018.

Amadeus este lider în furnizarea de soluții de tehnologie și de distribuție pentru industria de turism. Grupurile de clienți includ furnizori de turism (de exemplu, companii aeriene, hoteluri, operatori de transport feroviar, linii de feribot, etc.), vânzători din turism (agenții de turism și site-uri specializate) și clienți finali (corporații și companii de management al turismului).

Grupul Amadeus are în jur de 15.000 de angajați la nivel global, în sediile centrale din Madrid (sediul central corporativ), Nisa (dezvoltare) și Erding (operațiuni), precum și în cele 70 de reprezentanțe Amadeus la nivel global.

Amadeus este listată la Bursa de Valori Spaniolă, sub simbolul „AMS.MC” și este o componentă a indicelui IBEX 35.

Pentru a afla mai multe despre Amadeus, vă rugăm să vizitați www.amadeus.com  și www.amadeus.com/blog  pentru mai multe detalii despre industria de turism.

[1] Pasagerii îmbarcați (Passengers boarded – PB): pasagerii efectiv îmbarcați pe zboruri operate de companiile aeriene care utilizează cel puțin modulele Amadeus Altéa Reservation și Inventory sau soluția Navitaire New Skies.

[2] Poziția competitivă este măsurată ca rezervările noastre aeriene prin agenții de turism în raport cu industria rezervărilor aeriene prin agenții de turism, definită ca volumul total al rezervărilor aeriene ale agențiilor de turism prelucrate de sistemul global de rezervare (Central Reservation System – CRS). Nu include rezervările aeriene

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.