Volume de Cioroianu și Lungu, la Târgul de Carte Bialystok

0

Volume semnate de Adrian Cioroianu, Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu sau Dumitru Crudu se vor regăsi în larga paletă de cărţi de beletristică, dicţionare, albume şi publicaţii apărute în Polonia în ultimii ani şi vor fi prezentate la standul României de la Târgul Internaţional de Carte Bialystok.

Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, Institutul Cultural Român de la Varşovia va participa, pentru al doilea an consecutiv, cu un stand propriu la evenimentul polonez.

„Pe rafturile standului vor fi prezentate toate traducerile din literatura română în limba polonă, editate în Polonia şi accesibile acum pe piaţa poloneză, printre ele numeroase volume care au beneficiat de sprijinul Centrului Naţional al Cărţii. Dintre cele mai noi volume apărute pe piaţa poloneză numărându-se: „Cea mai frumoasă poveste”, de Adrian Cioroianu, „Celelalte poveşti de dragoste”, de Lucian Dan Teodorovici, „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, de Dan Lungu, şi „Falsul Dimitrie”, de Dumitru Crudu, poet nominalizat în acest an în Polonia la Premiul Poetul European al Libertăţii 2018″, precizează sursa citată.

Potrivit ICR Varşovia, anul 2018 este unul deosebit de generos în volume româneşti publicate în Polonia, 17 noi apariţii anunţându-se până la finele anului. Printre acestea se numără: „Toate bufniţele”, de Filip Florian, „Vizuina luminată”, de Max Blecher, „Cum s-a românizat România”, de Lucian Boia, „Sexagenara şi tânărul”, de Nora Iuga, „Vampirul pasiv”, de Gherasim Luca, „Vasco da Gama şi alte versuri”, de Gellu Naum, „Despre limită”, de Gabriel Liiceanu.

Eforturile din ultimii ani ale ICR Varşovia de promovare a literaturii româneşti în Polonia s-au materializat, în 2016 şi 2017, cu un record de volume publicate şi cu premii literare extrem de importante obţinute de scriitorii români: Ana Blandiana, răsplătită la Gdansk cu Premiul „Poetul European al Libertăţii”, şi Varujan Vosganian, laureat al prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale ANGELUS cu „Cartea şoaptelor”, Cristian Teodorescu şi Filip Florian, finalişti ai aceluiaşi premiu Angelus.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.