Un tren personal a lovit o mașină, în Timiș

Un tren personal în care se aflau aproximativ o sută de călători a lovit, luni, o maşină, între localităţile Checea şi Cărpiniş, în judeţul Timiş, potrivit news.ro. În urma accidentului o persoană a fost rănită. Din neatenţie, alti doi şoferi s-au tamponat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, trenul personal care circula între localităţile Checea şi Cărpiniş a fost implicat într-un accident, după ce a lovit o maşină.

În urma accidentului, o persoană a fost rănită.

„Un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovit de un tren în care se aflau apoximativ o sută de călători. Nu a fost nevoie de intervenţia colegilor de la descarcerare. În urma accidentului, o persoană din maşină a fost rănită uşor. Circulaţia nu este blocată, însă multă lume a coborât din tren pentru a vedea ce s-a întâmplat. Din cauza faptului că oamenii au fost curioşi, a avut loc un alt accident rutier, o tamponare, în aceeaşi zonă. Un şofer a oprit maşina pentru a vedea accidentul de tren şi a fost lovit de un alt autoturism”, au anunţat reprezentanţii ISU Timiş.

Circulaţia rutieră şi cea feroviară nu sunt afectate în urma accidentului.

Poliţiştii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul şi cine este vinovat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.