Dăncilă, întrevedere cu Netanyahu în Israel

Share:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut miercuri o întrevedere cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel. Cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al relațiilor bilaterale dintre România și Statul Israel bazate pe o tradiție de 70 de ani, anunţă Guvernul într-un comunicat de presă.

„Premierul român a exprimat satisfacție pentru interesul acordat de partea israeliană la propunerea părții române privind încheierea unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, care va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale acestuia, respectiv cercetare, sănătate, telemedicina, inovație antreprenorială pentru domenii high-tech și care va stimula interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări. In acest context, au fost abordate si aspecte privind cooperarea in domeniul militar, strategic si al securitatii cibernetice.

Totodată, a fost evidențiat interesul ambelor părți de a organiza cea de a treia ședință comună de guvern la nivel înalt (G2G) în cursul anului 2018, fiind subliniată necesitatea organizarii unor contacte la nivel de oameni de afaceri”, potrivit comunicatului transmis de la Palatul Victoria.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit la buna cooperare existentă în formatul de colaborare multilateral, inclusiv în ceea ce privește susținerea reciprocă a candidaturilor.

„Premierul israelian a salutat adoptarea de catre Guvernul Romaniei a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim”, a mai anunţat Guvernul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.