ECE: Riscurile politice cresc, dar nu au impact asupra afacerilor din regiune!

Dat fiind valul de alegeri în țări precum Ungaria, Cehia, Polonia și Slovenia, Europa Centrală și de Est trece printr-o perioadă de schimbări majore pe fondul creșterii economice, care este încă una consistentă. Indicele de risc politic al Coface ilustrează o situație complexă în întreaga regiune. Deși riscurile sociale sunt scăzute datorită situației macroeconomice favorabile care stimulează creșterea la nivelul gospodăriilor populației, susținută suplimentar de măsurile guvernamentale, tendința în ascensiune a populismului și preocupările față de politica UE sporesc nivelul global al riscurilor politice.

În general, riscul este semnificativ mai scăzut în prezent în țările din Europa Centrală și de Est (ECE) decât în trecut. Regiunea se bucură de o activitate economică care a dobândit un impuls consecvent în ultimii ani. Indicatorii socio-economici utilizați pentru măsurarea gradului de frustrare socială au cunoscut o îmbunătățire. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut și este acum mai aproape de media Europei de Vest, rata șomajului a scăzut semnificativ, iar inflația rămâne la un nivel moderat.

Țările din regiunea ECE prezintă diferite forme și etape de manifestare a riscului politic. Ungaria și Polonia sunt menționate cel mai des în acest sens, instituțiile UE și cele internaționale manifestând preocupări privind respectarea statului de drept în aceste țări. În Republica Cehă, unde partidul ANO a câștigat ultimele alegeri în Octombrie 2017, liderul său, Andrej Babis, pare să urmeze o cale similară cu cea specifică partidelor de guvernământ din Ungaria și Polonia. Deși nu au luat încă o formă concretă, Republica Cehă se confruntă cu turbulențe politice încă de la votul de neîncredere din Ianuarie 2018. Prim-ministrul ceh încearcă să formeze un nou guvern de coaliție, cu sprijinul parlamentului. Atât Slovacia, cât și Slovenia s-au confruntat recent cu situația demisiei prim-miniștrilor acestor țări.

Polarizarea societății în Europa Centrală și de Est se datorează numărului mare al demonstrațiilor civile. „Diferitele schimbări care afectează situația locuitorilor și peisajul politic au condus la o serie de demonstrații în aceste țări”, a declarat Grzegorz Sielewicz, Economist Coface pentru Europa Centrală și de Est și autor al studiului „Particularitățile riscului politic în Europa Centrală și de Est”. „Problemele legate de corupție care contribuie la nemulțumirea socială continuă să joace un rol important în ceea ce privește riscurile politice specifice regiunii ECE, în ciuda adoptării de către statele respective a standardelor UE și în ciuda realizării unor îmbunătățiri majore în acest domeniu, cum ar fi înființarea de organisme anticorupție în multe asemenea țări.”

Care va fi rezultatul tensiunilor întreținute în relațiile cu Uniunea Europeană?

Până în prezent, politica și conflictele manifestate în cadrul unor țări în relațiile acestora cu UE nu au exercitat consecințe grave pentru afacerile din zonă. Cu toate acestea, situația menționată se datorează în principal altor factori care sprijină economiile din Europa Centrală și de Est și afacerile din regiune. Activitatea economică s-a accelerat, iar în 2017 a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii opt ani (4,5%). În 2018, aceasta se menține la un nivel constant, de 3,9%. Se înregistrează contribuții puternice din partea nivelului de consum al gospodăriilor casnice, a investițiilor de recuperare și a proiectelor care au fost parțial cofinanțate din bugetul UE. Exportatorii beneficiază de pe urma creșterii cererii globale, în special pe principalele piețe externe, precum și de pe urma competitivității prețurilor și a calității. Cei doi factori, împreună cu proximitatea geografică a Europei Centrale și de Est față de Europa de Vest, continuă să atragă companii străine în direcția investițiilor realizate de acestea în regiune.

În ciuda acestui fapt, dacă s-ar produce o agravare suplimentară în ceea ce privește riscurile politice, aceasta ar putea face ca entitățile străine să devină reticente în a rămâne în țările ECE – mai ales dacă schimbările politice le-ar putea afecta în mod direct. Deși guvernele din zonă nu doresc să piardă asemenea contribuabili semnificativi la economiile lor interne, relațiile mai dificile cu UE și posibilele consecințe financiare ar putea fi un factor declanșator în acest sens. Este încă de așteptat ca tensiunile actuale UE-ECE să se încheie printr-un compromis, deoarece ambele părți au prea mult de pierdut dacă relațiile reciproce se înrăutățesc.

Indicele de risc politic Coface, lansat inițial în 2017, ia în considerare factorii majori de risc: riscul de securitate (cu referire la conflicte și terorism) și fragilitatea politică și socială dintr-o anumită regiune. În timp ce primul factor împiedică companiile să își desfășoare activitatea, al doilea exercită un efect oarecum indirect ca urmare a influenței sale negative asupra nivelului de încredere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.