Avioanele de luptă ale SUA sunt bruiate

0

Avioanele de luptă ale SUA, care oferă sprijin aerian trupelor speciale americane la sol şi combatanţilor rebeli sprijiniţi de SUA în Siria, sunt ”bruiate” de către ”adversari”, a declarat miercuri generalul Tony Thomas, şeful comandamentului pentru operaţiuni speciale al armatei americane, fără să precizeze însă cine sunt ”adversarii”, potrivit canalului de televiziune Fox News.

Calificând condiţiile războiului electronic dus în Siria ca fiind ”cele mai agresive” de pe pământ, generalul de armată Tony Thomas a declarat într-o conferinţă privind utilizarea mijloacelor de luptă electronică desfăşurată la Tampa (baza militară în Florida) că aceşti adversari ”ne testează în fiecare zi, ne blochează comunicaţiile, dezactivează (aparatele) AC-130s”.

Declaraţiile generalului Tony Thomas, citate în premieră de site-ul The Drive, intervin în contextul unor informaţii potrivit cărora forţele ruse ar bruia drone de supraveghere americane în Siria, informează Agerpres.

Aparatele de luptă de tipul AC-130 s-au numărat printre avioanele militare americane implicate în atacul aerian în care au fost ucişi zeci de mercenari ruşi în Siria la începutul lunii februarie, notează Fox News în pagina sa electronică. Pentagonul a declarat că aceştia au atacat un avanpost deţinut de trupe speciale americane şi de către miliţii din cadrul Forţelor Democratice Siriene (SDF), o alianţă kurdo-arabă sprijinită de SUA în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.