Pleacă tinerii din PMP spre PSD?

 Preşedintele executiv PMP, Eugen Tomac, afirmă că „PSD traversează o mare criză dacă a ajuns să producă ştiri false cu privire la tinerii din PMP” şi precizează că un singur tânăr a trecut la PSD şi nu organizaţia de tineret a partidului, aşa cum anunţaseră social-democraţii.

„PSD traversează o mare criză dacă a ajuns să producă ştiri false cu privire la tinerii din PMP. Nu organizaţia PMP a trecut la PSD astăzi, cum a anunţat principalul partid de guvernământ. Un singur tânăr, care de altfel nu mai trecuse de mult timp pe la PMP, a ajuns, în preajma congresului nostru de tineret, să rupă poarta către PSD.
Tinerii noştri au congres pe 2 iunie şi acolo veţi vedea cei mai valoroşi tineri din politică, pe cei care cred în PMP!”, declară Eugen Tomac, într-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Partidul Social Democrat anunţă că toată conducerea centrală a Organizaţiei Tineretului Partidului Mişcarea Populară şi marea majoritate a membrilor acestei filiale s-au alăturat PSD.

Toată conducerea centrală şi marea majoritate a membrilor Organizaţiei Tineretului Partidului Mişcarea Populară au decis miercuri, 2 mai, de Ziua Naţională a Tineretului, să se alăture PSD, se arată într-un comunicat al social-democraţilor transmis Agerpres.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.