Belgia vrea un nou mecanism de monitorizare a statului de drept în UE

0

Charles Michel, premierul Belgiei, a propus, joi, crearea unui mecanism pentru evaluarea situaţiei statului de drept în toate ţările Uniunii Europene.

„Belgia propune introducerea unui mecanism de evaluare de către omologi a situaţiei statului de drept”, a transmis Charles Michel joi pe Twitter, potrivit Mediafax.

„Fiecare dintre cele 27 de state se vor supune examinării de către restul ţărilor membre. Această evaluare va permite dezvoltarea în mod colegial, prin bune practici şi corectarea problemelor”, a explicat premierul Belgiei.

Ideea intervine în contextul în care Comisia Europeană propune condiţionarea acordării fondurilor de coeziune de respectarea normelor statului de drept.

Conform unor oficiali de la Bruxelles citaţi de Financial Times, Comisia Europeană vrea să pună capăt practicii acordării fondurilor de coeziune doar pe baza cuantumului Produsului Intern Brut, introducând criterii noi, precum rata şomajului în rândul tinerilor, starea educaţiei, situaţia mediului, numărul de imigranţi extracomunitari şi dezvoltarea inovaţiilor. Printre condiţiile suplimentare introduse de Bruxelles ar putea să figureze respectarea principiilor statului de drept, urmând să apară şi mai multe restricţii privind modul de utilizare a fondurilor comunitare primite.

În prezent, Comisia Europeană foloseşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru evaluarea României şi Bulgariei în domeniul sistemului judiciar şi drepturilor civice.

Liderii Germaniei şi Franţei au pledat, la summitul informal desfăşurat la Bruxelles, pentru condiţionarea accesării fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept, a standardelor fiscale şi în domeniul muncii, fiind propus şi un buget destinat integrării imigranţilor, spre nemulţumirea ţărilor est-europene.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.