George Florescu și-a luat viteză spre promovare

0

Fostul decar al naționalei și-a făcut încălzirea alături de campionul national la raliuri Bogdan Marișca, pentru meciul care poate asigura echipei sale, Universitatea Cluj, matematic prezența în Liga a doua

”U” Cluj este la doar un joc distanță de Liga a doua. Duminică, pe Cluj Arena,  ”șepcile roșii” au nevoie de victorie pentru a-și asigura, matematic, promovarea.

Cel mai important om al ardelenilor, George Florescu, a făcut o pregătire inedită înainte de disputa cu Gaz Metan Mediaș 2:  și-a turat motoarele la maximum alături de campionul national la raliuri, Bogdan Marișca. Favorit și în acest an la câștigarea titlului suprem în competiția națională, Marișca l-a avut copilot pe Florescu la shakedown-ul din cadrul Telekom Transilvania Rally powered by Ford.

” Pentru mine a fost foarte tare, am transpirat puțin, dar mi-a plăcut enorm. Mi-aș dori din suflet să repet această experiență. Chiar am vorbit cu Bogdan și vreau să merg și în curse mai lungi cu el. A fost ceva foarte intens și sper că am luat, cu această ocazie, viteză spre promovare” – George Florescu, mijlocaș Universitatea Cluj

”Dacă nu reușesc să-l fac pe invitat să transpire, înseamnă că trebuie să mă las de meserie. N-a fost vorba de curaj la George, el e curajos pentru felul în care joacă și pentru pasiunea pe care o are. Îi urez baftă lui și colegilor pentru promovare. Chiar i-am promis că voi veni din nou la meciuri pe Cluj Arena, acolo unde am copilărit” – Bogdan Marișca, Napoca Rally Team, campion național la raliuri.

Fostul decar al echipei naționale a României a mărturisit că senzațiile pe care le-a avut în mașina de curse alături de Marișca nu pot fi egalate de nimic altceva.

” Nu mi-au tremurat picioarele când am urcat în mașină, ci la final. Este incomparabil sentimentul de la fotbal cu cel de la raliuri. După un gol, chiar dacă e pentru națională, este foarte mare adrenalina, dar aici, la raliuri, este ceva în plus” – George Florescu, mijlocaș Universitatea Cluj.

Campionul de la Napoca Rally Team a explicat ce au în comun sportul-rege și cursele de mașini.

”Timpii de reacție trebuie să fie foarte rapizi, atât la fotbal, cât și la raliuri, altfel e de rău. Noi zburăm afară, iar ei iau gol. Bine, ei mai au o șansă să dea gol că meciul durează 90 de minute, la noi povestea e mai dificilă că nu poți da restart” – Bogdan Marișca, Napoca Rally Team, campion național la raliuri.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.