Schimb dur de replici între Firea și Orban

0

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că Gabriela Firea nu are ce spune despre ceea ce a făcut în ultimii doi ani şi că PNL este singura alternativă viabilă la ”harababura, amatorismul care se întâmplă în Bucureşti de doi ani”, de cealaltă parte Firea acuzând o campanie denigratoare.

Edilul face o enumerare a realizărilor mandatului său.”Pentru prima data in istoria Bucurestiului, Municipalitatea a oferit domeniului sanatatii un buget record, *de 111 milioane de euro, suma care reprezinta, comparativ cu ultimii cinci ani, o dublare sau chiar triplare a fondurilor alocate spitalelor.Aceasta suma este menita sa sprijine atat modernizarea, dotarea si reabilitarea celor 19 spitale aflate in administrarea Municipalitatii, cat si desfasurarea actului medical in conditii moderne, la cele mai inalte standarde. Mai mult decat atat, in premiera pentru Bucuresti, Primaria Capitalei va achizitiona anul acesta aproximativ 500 de locuinte destinate medicilor. (…)Un simplu studiu comparativ al bugetului ASSMB din ultimii ani, cand PNL (PDL) a avut majoritate in Consiliul General, demonstreaza clar ca domeniul sanatatii nu a beneficiat de actiuni concrete ale opozitiei si nici nu a fost pe lista de prioritati a PNL, care, fiind majoritar in CGMB, ar fi putut sa aduca modificari semnificative in acest domeniu”, transmite Primăria Capitalei.

Sursa citată precizează că, în ultimii doi ani, s-a acordat asistentei sociale aproape dublul sumei acordate de opozitie in ultimii 13 ani.

„De fapt, se poate observa cu usurinta ca politicienii de dreapta au fost, intr-o forma sau alta, la carma Bucurestiului, fie ca au fost viceprimari, consilieri generali in majoritate, sau chiar primari. In aproape 30 de ani, nu s-au inregistrat modernizari capitale in Bucuresti, bugetele si obiectivele de investitii fluctuand in functie de interese: fie ca s-au schimbat sute de mii de tone de borduri, fie ca s-au ignorat flagrant nevoile imperioase ale Bucurestiului (infrastructura, sanatate, social, cultura etc.), Capitala Romaniei are acum o serie de restante majore, care ar trebui recuperate in cel mai scurt timp”, transmite primăria.

„Desi din anul 1999 si pana in anul 2016 s-au tocat aproximativ un miliard de euro pentru asfaltarea si reabilitarea arterelelor Capitalei, adevaratele realizari NU se vad pe strada, in teren. Mai mult decat atat, s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru construirea de piste de biciclete realizate cu bidineaua, iar acum actuala Administratie este aratata cu degetul pentru lipsa acestora. Cu toate acestea, opozitia isi sterge trecutul cu buretele si arunca in spatiul public scrisori deschise, apeluri sau comunicate dezinformatoare in care condamna lipsa investitiilor in infrastructura si faptul ca in ultimii doi ani nu s-a realizat ceea ce ei nu au facut timp de mai bine 20 de ani pentru Bucuresti. Actuala administratie a alocat anul acesta nu mai putin de 231 milioane de euro pentru infrastructura rutiera si fluidizarea traficului, dotari, investitii si subventii pentru transport in comun – investitii in lucrari care vor genera diminuarea aglomeratiei in trafic”, se arată la capitolul realizări.

Municipalitatea anunţă şi că demarează 14 proiecte de construire de parcări subterane şi supraterane, suma alocată pentru început fiind de aproximativ 11 milioane de euro.

„Un alt domeniu important, neglijat de vechile administratii ale Capitalei il constituie cel al consolidarii cladirilor cu risc seismic. Astfel, in 27 de ani, s-au consolidat doar 20 de astfel de cladiri, iar actuala administratie a reusit, in mai putin de doi ani, sa inceapa lucrarile de consolidare la 10 cladiri cu risc seismic ridicat, situate in centrul Capitalei. Totodata, in prezent, se intocmeste documentatia pentru expertizarea si proiectarea lucrarilor de interventie/consolidare pentru alte 20 de cladiri si s-a demarat un alt program prin care se vor pune in siguranta inca 100 de cladiri aflate in diverse stadii de degradare. Mai mult, pe langa faptul ca partidele de dreapta au dispus, timp de aproape doua decenii, de bugete fabuloase, pe care le-au cheltuit dupa bunul plac si cu care ar fi putut sa realizeze investitii semnificative pentru Capitala, au contractat si imprumuturi de 500 de milioane de euro, pe care acum actuala administratie are obligatia sa le refinanteze sau sa le achite. (…)Proiectele si initiativele Primariei sunt blocate in consiliul general sau denigrate si interpretate tendentios in mod public de catre opozitie, care comunica permanent in spatiul public (pentru a-si justifica activitatea) informatii tunchiate menite sa calomnieze Primarul General si activitatea institutiei pe care o conduce. Desi de mai bine de 20 de ani in Bucuresti se construiesc statui si monumente de for public, acum opozitia incearca sa acrediteze ideea ca Primarul General, Gabriela Firea, este singurul edil care finanteaza realizarea unor statui in Bucuresti. Subliniem inca o data ca Primarul General, Gabriela Firea, NU a semnat nici un proiect de realizare a unor monumente, ci a continuat proiecte incepute de administratiile anterioare, fiind obligata, conform legii, sa duca la bun sfarsit aceste contracte”, arată sursa citată.

La scurt timp, liderul PNL a atacat bilanţul administraţiei condusă de Gabriela Firea.

”În ce zi credeţi că şi-a găsit Gabriela Vrânceanu Firea Pandele Dragnea să facă pe Facebook aşa. un soi de postare privind raportul de activitate? Cam subţirel, aşa. Culmea e că raportul de activitate se referă la ce va face în următorii doi ani, pentru că nu are ce spune despre ceea ce a făcut în ultimii doi ani. Astăzi, când PNL are conferinţa organizaţiei municipale PNL Bucureşti. Se pare că dna Firea nu prea doarme liniştită de când PNL a redevenit ceea ce trebuie să fie şi anume partidul de opoziţie cel mai puternic în Bucureşti, singura alternativa viabilă la harababura, amatorismul şi risipa care se întâmplă în Bucureşti de doi ani. Dragnea le-a cerut totul românilor, bucureştenilor şi a primit totul. PSD, de doi ani, are totul – primari de sectoare, primar general al Capitalei şi Guvernul. Dragnea şi Firea au primit totul. Ce au dat înapoi către bucureşteni? Nimic!”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a mai spus că bucureştenii au primit vouchere pentru biciclete, ”în condiţiile în care nu există nicio pistă pentru biciclete”.

”Dna Firea, în postarea de pe Facebook, spune că a alocat 56 de milioane de euro pentru managementul traficului, pentru semafoare inteligente, pentru fluidizarea traficului, dar eu pot să spun o nerealizare care e penibilă şi ruşinoasă pentru orice primar general în funcţie. Ea nu a reuşit să pună în funcţiune nici măcar sistemul de management al traficului, care a fost realizat în anii 2007-2008. La ora actuală toate investiţiile în semafoare inteligente, în centru de management al traficului nu funcţionează, pentru că tzatziki care exercită sau se face că exercită funcţia de purtător de cuvânt al Primăriei Capitalei cred că habar nu are că pentru a menţine în funcţiune un sistem de management al traficului îţi trebuie un contract de mentenanţă”, a adăugat Orban.

Liderul PNL a respins acuzaţiile Gabrielei Firea, potrivit căreia nu pot fi astupate gropile din Capitală din cauza consilierilor PNL.

”După cum bine puteţi vedea circulând pe marile bulevarde, nnu vreau să mă refer şi la străzile laterale, sunt pline de gropi. Era eu să zic ceva despre dna Firea apropos de datul în gropi, dar mă abţin ca să nu mă acuze la CNCD. Cred că dna Firea nu ştie că are un acord cadru în care poate să dea ordin de începere a lucrurărilor pentru repararea oricăror defecţiuni în infrastructuras rutieră a bulevardelor oricărei firme private cuprinse în acest acord cadru”.

Orban a mai spus că Gabriela Firea se comportă ca ”un vânător de vrăjitoare”.

”Ea căută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic”, a mai spus Ludovic Orban.

UPDATE. Gabriela Firea: Nişte pitici politici s-au adunat astăzi, duminica, să denigreze. Au păpat bani de la stat

La rândul său, primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine, referitor la criticile aduse de liberali, că „nişte pitici politici” s-au adunat „duminca să denigreze”, menţionând că este o bătălie în interiorul PNL pentru listele de europarlamentare.

„Am observat că mai mulţi domni bărbaţi, care se vor de stat, au organizat o manifestare în care subiectul principal ar fi fost acela de a denigra activitatea Guvernului şi de a defăima activitatea mea de la Primăria Generală.(..) Aş afirma mai degrabă că nişte pitici politici s-au adunat astăzi, duminica, să denigreze tot ceea ce se face şi se construieşte în ţară şi în Capitală. Mă suprinde că au avut tupeul de a aborda subiectul situaţiei economice a RADET câtă vreme aceasta a fost condusă 20 de ani de către membri PNL sau persoane recomandate ducând RADET aproape de faliment. Unul dintre domnii care a fost la conducerea RADET a fost astăzi la conferinţă şi emitea opinii”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3,

‘O pun pe seama competiţiei interne, că ştiu că se dă o bătalie îngrozitoare între eşaloanele 1, 2 şi, probabil, 3 pentru listele de europarlamentare, pentru ciolanul politic şi nu şi-au găsit alte subiecte constructive din care să reiasă ceva bun pentru oameni. Au fost permanent mufaţi la banii statului. (..) Au păpat bani de la stat şi vin acum şi o fac pe deontologii”, a completat edilul Capitalei.

Gabriela Firea a declarat că dacă declaraţiile vor ajunge într-o zonă a defăimării se va adresa judecătorilor.

„Voi merge şi în instanţă, de ce nu? (..)Nu cred că au trecut 27 de ani de la Revoluţie ca într-o duminică dimineaţa şapte pitici politici să vină să denigreze de o aşa manieră Guvernul, primarul general, preşedinte de partid”, a mai spus primarul.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.