Dăncilă, invitată de Iohannis la Cotroceni

0

Preşedintele Klaus Iohannis o invită pe premierul Viorica Dăncilă marţi, la Palatul Cotroceni, la consultări pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă, informează Administraţia Prezidenţială. Premierul poate merge însoţit de miniştri.

„Stimată doamnă prim-ministru,

Având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai, ora 11,00, la Palatul Cotroceni.

Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării Ambasadei României din Statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită.

La această întâlnire puteți fi însoțită de miniștrii de resort”, se arată în invitaţia adresată premierului de către preşedintele Klaus Iohannis.

 Liviu Dragnea a afirmat, într-o decizie susţinută la Palatul Parlamentului, că decizia privind prezenţa lui Meleşcanu, marţi, la Cotroceni îi va aparţine premierului şi l-a acuzat pe Iohannis că îşi încalcă prevederile constituţionale pentru că nu el conduce Guvernul ca să cheme miniştrii la ordin.

„În ceea ce privește convocarea la ordin a ministrului de Externe este o decizie pe care o va lua doamna prim-ministru, după o discuție cu domnul Meleșcanu, dar aici vreau să spun două lucruri. La singura întâlnire pe care am avut-o la Cotroceni, s-a convenit că președintele nu convoacă și nu cere miniștrilor să vină la Cotroceni. (…) Acest lucru nu s-a respectat niciodată. Va decide doamna prim-ministru ce se întâmplă, pentru că nu președintele conduce Guvernul”, a spus Liviu Dragnea.

Premierul Viorica Dăncilă îi cere președintelui Klaus Iohannis să respecte regulile și să o sune dacă dorește ca ministrul de externe să meargă la Cotroceni. Premierul susține că altfel, ministrul nu poate fi convocat de șeful statului. Iniţial, ministrul Teodor Meleşcanu confirmase că va merge marţi, la ora 11, la întâlnirea cu şeful statului. După ce premierul a acuzat că nu a fost contactată de şeful statului cu privire la convocarea la Cotroceni a ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu a sunat la Administraţia prezidenţială şi a anunţat că vine la Cotroceni, doar după ce va fi anunţat oficial şi premierul, informează România TV.

„Domnul preşedinte Klaus Iohannis trebuie să vorbească cu primul ministru, nu poate chema miniştri”, a spus Viorica Dăncilă, după o şedinţă a PSD de la Palatul Parlamentului.

„Eu sper să am o discuţie cu domnul preşedinte. Domnul preşedinte, dacă vrea să meargă un ministru la Palatul Cotroceni, trebuie să vorbească cu primul ministru. Aşa este normal. Dânsul hotărăşte dacă trebuie să sune sau nu. Într-un guvern, daca vrei sa chemi cu un ministru, trebuie să vorbesti cu primul-ministru. Aceasta este regula şi aceasta regula trebuie respectata de toata lumea”, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă Teodor Meleşcanu nu va merge la întâlnirea cu preşedintele, Dăncilă a răspuns: „Nu am spus acest lucru”.

„Domnul Meleşcanu a vorbit cu mine, a vorbit cu primul-ministru şi bineînţeles dacă îşi va da acordul primul-ministru va merge. Nu pot să-mi dau acordul pentu ceva ce nu am fost întrebată”, a completat Dăncilă.

Şeful statului a anunţat încă de sâmbătă că întenţionează să-l cheme la discuţii pe ministrul de Externe după ce a acuzat faptul că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei comune a statelor UE prin care ar fi fost condamnate iniţiativele de mutare a ambasadelor din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Klaus Iohannis a acuzat PSD că face politică externă după ureche şi riscă să ne scoată din UE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.