Firea a inaugurat spitalul pentru copii „Victor Gomoiu”
Noul spital pentru copii „Victor Gomoiu” a fost inaugurat luni, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţând că este vorba despre o investiţie de 48 de milioane de euro, dar şi că pe vechiul amplasament al acestei unităţi medicale Primăria Municipiului Bucureşti va demara construirea unui centru de excelenţă în oncologie pediatrică.
„Această construcţie a demarat în 2012, dar, din nefericire, din cauza unor probleme şi neînţelegeri, s-au sistat lucrările în anul 2014, astfel încât la preluarea mandatului a trebuit să reluăm aproape de la zero această clădire şi, de asemenea, ea să devină funcţională, în sensul dotării cu aparatură de ultimă generaţie. În total, investiţia este de 48 de milioane de euro. În acest moment sunt funcţionale toate secţiile care au fost mutate din spitalul vechi ‘Victor Gomoiu’ şi într-o perioadă foarte scurtă vor fi dotate şi secţiile care au fost construite în plus faţă de ceea ce avea ca dotare vechiul spital. Vor fi şi secţii noi şi pacienţii minori din Bucureşti şi din întreaga ţară vor putea să se trateze aici”, a spus primarul general.
Ea a precizat că spitalul are 220 de paturi, iar schema de personal prevede peste 250 de angajaţi.
Gabriela Firea a menţionat că în perspectivă vor fi scoase la concurs noi posturi de medici şi de asistenţi, pentru a acoperi şi necesarul secţiilor care urmează să fie înfiinţate.
„Pe vechiul amplasament al Spitalului ‘Victor Gomoiu’, cel construit acum aproape 90 de ani, Primăria Capitalei va demara construirea unui centru de excelenţă în oncologie pediatrică, precum şi alte câteva secţii deficitare. De asemenea, a unui minihotel pentru părinţii copiilor care vor fi operaţi şi trataţi, atât la ‘Victor Gomoiu’, cât şi la Centrul de excelenţă în oncologie pediatrică. Aparatura din acest spital, inclusiv din cele zece săli de operaţii, este de nivel european”, a declarat edilul general.
Primarul Capitalei a adăugat că momentul este unul „extraordinar”, la care credea, la un moment dat, că nu va mai participa din cauza problemelor apărute.